Oficialii de la Kremlin sunt conștienți de noul pachet de sancțiuni occidentale pregătite împotriva Moscovei generate de acțiunile militare din Ucraina. Cu toate acestea, penalizările nu pot speria Rusia, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform Reuters.
Rusia trăiește deja de o vreme sub sancțiuni și este pregătită să le gestioneze încă 5-10 ani, a declarat Peskov într-o convorbire cu reporterii.
Pseskov a mai spus că resursele Occidentului pentru a sprijini Ucraina cu arme și muniții sunt limitate.
În această toamnă, Uniunea Europeană a prelungit cu șase luni, până la 15 martie 2024, unele sancțiuni privind persoanele fizice și entitățile economice rusești asociate conflictului din Ucraina, restricții care includ deplasarea liberă în spațiul european și înghețarea unor active. De asemenea, în septembrie, SUA a impus alte noi sancțiuni asupra unor companii care sprijineau, prin legături directe, armata rusească, conform spglobal.com
Totodată, săptămâna trecută, Ministerul finlandez al Apărării a declarat că a blocat trei tranzacții imobiliare planificate în care erau implicați cumpărători ruși, pe motiv că permiterea acestor terenuri ar putea împiedica apărarea teritoriului finlandez.
Finlanda, care a aderat la alianța militară NATO în aprilie, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, evaluează, de asemenea, cum să preia controlul asupra celei mai mari arene de sport și evenimente din Helsinki, care a fost închisă de anul trecut din cauza sancțiunilor împotriva proprietarilor săi miliardari ruși.