Nici măcar un dolar nu a ajuns însă la membrii familiei, căci actorul a demonstrat, şi după moarte, că sufletul său s-a îndreptat întotdeauna asupra celor mai puţini norocoşi.
Vedetele care au venit cu mamele la decernarea premiilor Oscar
Legenda Hollywood-ului, Kirk Douglas, a fost dintotdeauna un om foarte generos şi a demonstrat acest lucru, din plin, chiar şi după moartea sa. Kirk a dorit ca averea sa să fie împărţită între mai multe fundaţii caritabile. Suma de 50 de milioane de dolari a fost distribuită, prin intermediul fundaţiei Douglas, acelor persoane cu care destinul nu s-a arătat atât de milos.
Printre binefeciari se numără Universitatea St Lawrence, căminul de copii înfiinţat de către Kirk şi soţia acestuia, precum şi spitalul de copii din Los Angeles.