DCBusiness Afterbusiness JD Vance, admirator al lui De Gaulle, este un amestec al celor mai indezirabile trăsături ale unui american

JD Vance, admirator al lui De Gaulle, este un amestec al celor mai indezirabile trăsături ale unui american

JD Vance / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Când senatorilor americani li se cere să numească un idol politic, ei aleg de obicei o figură sculptată pe Muntele Rushmore. J.D. Vance, proaspătul candidat republican la funcția de vicepreședinte, a optat în mod neașteptat pentru un francez, notează The Economist.

Întrebat publicația Politico, la începutul acestui an, pe cine caută ca sursă de inspirație, dl Vance a făcut o pauză, apoi l-a citat pe Charles de Gaulle. 

Ar putea această admirație transatlantică să fie o veste bună pentru Europa, care are mare nevoie de aliați în tabăra lui Trump de care se teme că va reveni la putere la Washington în ianuarie? Răspunsul este c nu prea. Ceea ce Vance admiră de fapt la De Gaulle era ”încrederea în sine” pe care o emana în numele țării sale, o expresie diplomatică pentru a le spune aliaților să se ducă dracului atunci când avea chef (așa cum făcea fostul lider cu NATO atunci când nu-i plăcea o anumită decizie). În aceste condiții este puțin probabil ca europenii îngrijorați în privința suspendării sprijinulului acordat de SUA pentru Ucraina să fie liniștiți.

Citește și: Miliardarii din spatele lui Donald Trump

Atmosfera pesimistă a cuprins Europa pe măsură ce revenirea la Casa Albă a lui a devenit nu doar posibilă, ci probabilă. Alegerea de către fostul președinte a unei figuri a establishment-ului republican pentru funcția de vicepreședinte ar fi putut calma neliniștile stârnite de promisiunile anterioare conform cărora războiul din Ucraina va fi soluționat „în 24 de ore”. 

JD Vance însă nu este așa. Retorica sa maga despre Europa emană o sfruntare curajoasă perfecționată de Trump. Dacă omul din fruntea listei are un sentiment visceral că America este furată de europenii care se zgârcesc la apărare, alegerea vicepreședintelui său adaugă un strat de indiferență față de ceea ce se întâmplă într-o țară îndepărtată despre care știe prea puțin. 

Vance declara într-un interviu că: „Nu-mi pasă cu adevărat ce se întâmplă cu Ucraina”. La începutul acestui an, republicanul a fost vârful de lance al opoziției față de un plan de ajutor militar în valoare de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, apoi a lipsit de la o întâlnire cu președintele Volodimir Zelenski. Un acord de pace propus de Vance prevede ca Ucraina să piardă mult teritoriu și să accepte „neutralitatea”, două dintre cerințele Kremlinului.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Afterbusiness Vezi toate articolele