DCBusiness Homepage Informare oficială privind acordarea pensiei de urmaș în baza Legii nr. 223/2015

Informare oficială privind acordarea pensiei de urmaș în baza Legii nr. 223/2015

Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. a transmis un comunicat referitor la acordarea pensiei de urmaş. 

Informare privind documentele necesare pentru acordarea pensiei de urmaș potrivit art.48 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Având în vedere prevederile art. 48 din Legea nr.223/2015 – Copiii au dreptul la pensie de urmaș în următoarele condiții:

a) până la împlinirea vârstei de 16 ani;

b) dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani;

c) pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) sau b).

În considerarea celor de mai sus, beneficiarii drepturilor de pensie de urmaș, vor transmite documentele care fac dovada continuării studiilor, în original către Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. prin poștă sau se pot depune direct la sediul CPS din strada George Georgescu, nr. 3, sector 4, București în intervalul programului de lucru cu publicul de luni până vineri 9-15.

ATENȚIE!

Singurele documente care fac dovada continuării studiilor sunt cele emise de către instituțiile de învățământ organizate potrivit legii, orice alt document sau declarație pe propria răspundere nu pot fi luate în considerare.

În vederea actualizării evidenței pensionarilor Casei de Pensii Sectoriale a M.A.I. este obligatoriu ca în cuprinsul cererii să fie menționate atât adresa de e-mail cât și numărul de telefon mobil.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.