DCBusiness Actualitate Cifra zilei Gratuitate la transport, la alegere, pentru aceste persoane

Gratuitate la transport, la alegere, pentru aceste persoane

Modalitatea de decontare urmează să fie stabilită
Legea care prevede gratuitate pentru transport, atât pentru cel în comun cât și pentru cel cu mașina personală a fost promulgată.

Mai precis, este vorba de gratuitate la transport pentru persoanele cu handicap grav și accentuat, care vor putea alege între gratuita la transportul în comun sau decontarea combustibilului pentru mașina proprie.

Beneficiarii acestei noi legi vor avea totuși câteva limitări. Mai exact, persoanele cu handicap grav trebuie să se încadreze în suma de 1.500 de lei anual, iar cele cu handicap accentuat nu trebuie să depășească valoarea de 750 de lei pe an. 

Beneficii multiple pentru persoanele cu handicap 

Noua prevedere legislativă dublează numărul de călătorii gratuite pe care le pot efectua persoanele cu dizabilități, într-un an de zile, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet de tren interregio cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele de transport fluvial. Prin urmare, persoanele cu handicap grav și accentuat au dreptul la 24, respectiv 12 călătorii pe an calendaristic, astfel:

  • persoanele cu handicap grav - 24 de călătorii;

  • persoanele cu handicap accentuat - 12 călătorii.

De acum, conform noilor prevederi legislative, autoritățile administrației publice locale sunt obligate să ia o serie de măsuri pentru a asigura mijloace de transport în comun adaptate nevoilor persoanelor cu handicap. Așadar, primăriile și operatorii de transport vor trebui, fie să achiziționeze noi mijloace de transport prevăzute cu sisteme de avertizarea audio și video, fie să le adapteze pe cele pe care le au deja.

Modalitatea de decontare urmează să fie stabilită prin hotărâre de Guvern.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Cifra zilei Vezi toate articolele