DCBusiness Homepage Ford pune capăt unui program prin care stimula vânzarea mașinilor electrice

Ford pune capăt unui program prin care stimula vânzarea mașinilor electrice

Ford
Gigantul auto Ford Motor pune capăt unui program dedicat vehiculelor electrice prin care cerea delerilor auto din SUA să investească până la 1 milion de dolari pentru a vinde vehicule electrice.

Programul a fost anunțat în septembrie 2022 de către directorul general al Ford, Jim Farley, pe fondul unei cereri ridicate pentru aceste vehicule, al unor livrări scăzute și al optimismului întregii industrii în ceea ce privește mașinile și camioanele electrice.

Cu toate acestea, optimismul pentru mașinile electrice s-a estompat între timp.

Vânzările de vehicule electrice ale Ford și altor producători auto cresc, dar într-un ritm mult mai lent decât era de așteptat. Acest lucru i-a determinat pe constructorii de automobile să amâne sau să anuleze lansările viitoarelor vehicule electrice și investiții.

"Lumea s-a schimbat", a declarat joi Marin Gjaja, directorul operațional al diviziei de vehicule electrice Model E de la Ford, în timpul unei conferințe de presă. "Creșterea a încetinit".

Gjaja a declarat că programul Ford pentru mașinile electrice, care a inclus aproximativ jumătate din cei 2.800 de dealeri Ford din SUA, "este pe sfârșite", pe măsură ce piața trece prin condiții schimbătoare și pe fondul discuțiilor cu dealerii. Compania s-a confruntat cu procese din partea dealerilor din cauza programului.

În schimb, Ford va deschide vânzările de vehicule electrice pentru toți dealerii săi, în încercarea de a crește vânzările mașinilor și camioanelor sale complet electrice.

"Ne permite să deschidem vânzările de mașini electrice și service-ul pentru mai mulți dealeri", a declarat Gjaja. "Credem că ne va ajuta să ne creștem vânzările".

Dealerii americani vor trebui să facă unele investiții pentru încărcare, instruirea personalului și alte cheltuieli legate de vehiculele electrice, dar nu la fel de mult ca în cadrul programului anterior, care prevedea investiții cuprinse între 500.000 și 1,2 milioane de dolari.

Gjaja a spus că acele estimări inițiale erau ridicate. El a spus că dealerii care au participat la programul care avea ca scop sporirea vânzărilor de mașini electrice au investit în medie aproximativ 600.000 de dolari.