DCBusiness Actualitate Cifra zilei Două vedete dispărute în aceeași zi. Ce averi au lăsat în urma lor

Două vedete dispărute în aceeași zi. Ce averi au lăsat în urma lor

Keith Flint și Luke Perry
Keith Flint și Luke Perry. Un cântăreț și un actor. Două vedete. S-au stins din viață în aceeași zi, practic. La 49 de ani, Keith Flint și-a pus capăt zilelor. În vârstă de 52 de ani, Luke Perry, idol al adolescenților din anii 1990, a decedat la spital, în urma unui atac cerebral. 

Despre Keith Flint, solistul grupului The Prodigy, găsit mort în locuința lui din Marea Britanie, se spune că a fost un excentric. Inițial dansator al trupei, Flint a devenit solist vocal după ce a interpretat ”Firestarter”, melodie care a propulsat, practic, The Prodigy, pe scena muzicală internațională.

Într-un interviu acordat cu mult timp în urmă, cântărețul, recunoscut pentru aversiunea lui pentru reguli, anunța că se va sinucide când se va sătura de faimă. ”Nu păstrez nimic pentru mai târziu. Mă bucur de ce am. Întotdeauna m-am gândit la asta - când voi termina, mă voi sinucide. Și jur că este un lucru pozitiv”, spunea Keith Flint care, de-a lungul vieții, s-a luptat cu alcoolul, drogurile și depresia.

Flint a divorțat cu puțin înainte de a se sinucide. Potrivit presei de specialitate, cântărețul a lăsat în urmă o avere de 15 milioane de dolari.

Pentru cei doi copii

Luke Perry a intrat în viața telespectatorilor din întreaga lume cu personajul Dylan din cunoscutul serial Beverly Hills 90210 și a cucerit inimile tuturor. A avut o carieră bogată, iar în momentul decesului făcea parte din distribuția altui serial de succes, Riverdale. Ultimul film în care va apărea este ”Once Upon a Time in Hollywood”, regizat de Quentin Tarantino și unde a jucat alături de Brad Pitt, Leonardo DiCaprio și Margot Robbie.

Citește și Averea lui Kim Kardashian. Cât a câștigat vedeta în 2018

Luke Perry a murit la spital, înconjurat de familie: logodnica Wendy Madison, mama lui, fosta soție și cei doi copii, Luke, în vârstă de 21 de ani și Sophie, de 18 ani. Ei vor moșteni acum averea tatălui lor, estimată la aproximativ 10 milioane de dolari. Așa scrie în testamentul întocmit de îndrăgitul actor încă din 2015, când a fost suspect de cancer după un control medical.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Cifra zilei Vezi toate articolele