DCBusiness Homepage Conducerea MedLife răsuflă ușurată: A ajuns la o înțelegere cu băncile

Conducerea MedLife răsuflă ușurată: A ajuns la o înțelegere cu băncile

Orban: Va trebui să stabilim nişte reguli şi eventual beneficiile pe care le au medicii de familie
Consiliul de Administraţie al MedLife a semnat o facilitate de credit sindicalizat cu Banca Comercială Română (BCR), Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale şi Banca Transilvania, pentru refinanţarea facilităţilor existente, prelungirea perioadei de finanţare, rearanjarea termenelor şi condiţiilor aferente, precum şi pentru majorarea limitei de finanţare până la un prag de aproximativ 66 de milioane de euro.

"Limita suplimentară de credit de 10 milioane euro va fi sub forma unei facilităţi la termen şi va fi folosită de MedLife, împreună cu alte lichidităţi proprii ale companiei, pentru eventuale noi oportunităţi de achiziţii în piaţă. CA MedLife a fost autorizat şi delegat pentru acest demers în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, ce a avut loc în data de 8 octombrie 2018", potrivit unui comunicat postat vineri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Conform sursei citate, un alt punct de discuţie pe ordinea de zi a AGEA a făcut referire la împuternicirea Consiliului de Administraţie de a decide oferirea acţiunilor proprii MedLife către actuali sau foşti angajaţi sau actuali sau foşti membri ai conducerii filialelor (numiţi Destinatarii Programului), care au şi calitatea de acţionari/asociaţi ai acestor filiale (companii din grup, unităţi medicale), în schimbul acţiunilor deţinute de către Destinatarii Programului în filiale.

"Oferirea de acţiuni MedLife către Destinatarii Programului în schimbul acţiunilor/părţilor sociale deţinute de aceştia în filialele MedLife vizează alinierea la nivel de grup, dar şi concordanţă cu strategia de achiziţii, care recunoaşte şi încurajează contribuţia fondatorilor filialelor la activitatea integrată a grupului MedLife", precizează compania.

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România, operează cea mai extinsă reţea de clinici, una dintre marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Din punct de vedere al vânzărilor, MedLife una dintre marile companii private de sănătate din Europa Centrală şi de Est.

La data de 31 marte, activele totale ale MedLife se ridicau la 615,66 milioane lei, în urcare cu 2,04% față de cele de 603,34 milioane lei de la 31 decembrie 2017. În același timp, datoriile totale s-au majorat cu 1,82%, la 443,61 milioane lei, de la 435,68 milioane lei. Acţiunile emise de MedLife sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), Categoria Premium, având simbolul de tranzacţionare "M".

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.