DCBusiness Actualitate Cifra zilei Europa, sub COD ROȘU de VREME REA. Grecia anunță temperaturi POLARE

Europa, sub COD ROȘU de VREME REA. Grecia anunță temperaturi POLARE

Europa, cuprinsă de un val de frig
Britanici au experimentat cea mai friguroasă zi de februarie din ultimii 65 de ani, frigul siberian cuprinzând aproape toată Europa. În nordul Greciei sunt așteptate temperaturi de minus 18 grade. 

Marea Britanie a înregistrat joi cea mai scăzută temperatură din ultimii 26 de ani, după ce un val de frig siberian a ajuns din Rusia, ducând temperaturile până la minus 23 de grade Celsius în zonele muntoase. Temperatura din satul Braemar a scăzut la minus 23 de grade la orele dimineții, cea mai scăzută temperatură înregistrată din 1995 și cea mai scăzută temperatură din februarie din Marea Britanie din 1955, de când Winston Churchill era încă prim ministru, spune Reuters.

Serviciul Național de Meteorologie al Greciei a emis joi cod roșu, valabil începând cu 13 februarie, avertizând că vor urma zile cu ninsori puternice, temperaturi de până la 18 grade Celsius, precum și vânturi care vor ajunge până la 90-100 de km/h, relatează keeptalkinggreece.

Vremea extremă a dus la întreruperi în toată Germania, părți importante din autostrăzi fiind închise. Frigul extrem cauzează probleme și flotei de autobuze electrice din Berlin, 23 de autobuze electrice fiind indisponibile din cauza temperaturilor foarte scăzute, care solicitau prea mult bateriile electrice. Astfel, potrivit oficialilor, un procent prea mare din baterie era folosit pentru încălzire, ceea ce a dus la decizia operatorului BVG (compania de transport public din Berlin) dea înlocui, temporar, autobuzele electrice cu unele diesel.

Citește și: Dan Barna promite că elevii nu vor pierde acest beneficiu

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Cifra zilei Vezi toate articolele