DCBusiness Homepage COD ROȘU de PLOI în judeţe din Transilvania şi Moldova

COD ROȘU de PLOI în judeţe din Transilvania şi Moldova

Alertă METEO: Cod ROȘU de PLOI puternice
Localităţi din judeţe situate în Transilvania şi Moldova sunt vizate, la această oră, de avertizări nowcasting Cod roşu de furtuni, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, până la ora 16:30, în judeţele Neamţ (localităţile Poiana Teiului, Hangu, Ceahlău şi Grinţieş) şi Alba (în: Zlatna, Abrud, Roşia Montană, Bucium şi Ciuruleasa) se va semnala grindină de dimensiuni medii şi mari, dar şi vijelie puternică, averse torenţiale ce vor acumula peste 40 l/itrimp şi frecvente descărcări electrice.

De asemenea, în județul Mureş, în zona de munte de peste cota 1800 m, se vor semnala averse torenţiale ce vor acumula peste 30...40 l/mp - în zona avertizată în ultima oră s-au acumulat cantități de apă de peste 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie, grindină.

Citește și: Cod portocaliu de VREME REA, în peste jumătate de țară. Vezi HARTA

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.