Această posibilitate a fost investigată de o echipă de cercetători americani din cadrul Universităţii Florida, studiul relevând prezenţa virusului viabil în aer într-o încăpere de spital la circa cinci metri distanţă de un pacient infectat.
DESCOPERIRE care va ZGUDUI omenirea. Experții EXPLICĂ
S-a ajuns la această concluzie în urma analizei unor mostre din aerul încăperii unde erau internaţi doi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, unul dintre ei având o infecţie respiratorie activă.
Mostrele au fost analizate în laborator, prin secvenţierea genomului virusului prelevat din aer şi al virusului izolat într-o cultură celulară. Rezultatul obţinut arată izolarea coronavirusului viabil (care poate infecta alte persoane) în mostrele de la o distanţă cuprinsă între 2 şi 4,8 metri de pacientul cu infecţia activă, distanţă peste cea regăsită în recomandările actuale privind distanţarea socială menită să prevină răspândirea virusului.
Secvenţa genomului tulpinei virusului SARS-CoV-2 izolată din mostre a fost identică cu cea izolată de la pacientul cu infecţia activă, asigură autorii studiului. Aceştia consideră că în cadrul strategiilor împotriva răspândirii noului coronavirus este nevoie de o orientare clară cu privire la măsurile de control a aerosolilor, mai ales în spaţiile închise, unde păstrarea unei distanţe de doi metri ar putea fi insuficientă şi poate crea de asemenea o falsă senzaţie de siguranţă.