DCBusiness Homepage Cea mai mare rată a inflației din UE este în România

Cea mai mare rată a inflației din UE este în România

Negrescu: Să crezi în promisiunile autorităților e ca și cum ai crede în Moș Crăciun
România a avut în septembrie, pentru a opta lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,7%, similar cu cel înregistrat în august, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). 

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) s-a situat la 2,2% în septembrie, stabilă comparativ cu luna precedentă, în timp ce în zona euro inflaţia a urcat până la 2,1% de la 2% în august. În rândul statelor membre UE, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în România (4,7%), Ungaria (3,7%) şi Bulgaria (3,6%), iar cele mai scăzute în Danemarca (0,5%), Grecia (1,1%) şi Irlanda (1,2%). 

Comparativ cu situaţia din august 2018, rata anuală a inflaţiei a scăzut în nouă state membre, a rămas stabilă în patru (inclusiv în România) şi a crescut în 14 ţări. 

Cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la energie (0,90 puncte procentuale), urmate de preţurile la servicii (0,57 puncte procentuale) şi de cele la alimente, alcool şi ţigări (0,51 puncte procentuale).

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.