DCBusiness Afterbusiness Baba Vanga, profeții despre anul 2020. Ce se întâmplă în lume

Baba Vanga, profeții despre anul 2020. Ce se întâmplă în lume

Baba Vanga. Ce se întâmplă cu aceste zodii până în 2065
Baba Vanga a devenit o celebritate după ce s-a spus că a prezis atentatele ISIS, începutul și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, destrămarea URSS, moartea Prințesei Diana și chiar Brexit-ul. Mai nou, s-a aflat că bulgăroaica a prezis pentru 2020 că va fi anul cutremurelor devastatoare.

Baba Vanga a prezis că Vladimir Putin şi Donald Trump vor avea probleme începând cu anul 2020. Mai exact, despre „Ţarul de la Kremlin”, prezicătoarea a transmis, spun cei care au interpretat „mesajul” acesteia că acesta va fi victima unui atentat. Iar organizatorii „loviturii” ar urma să fie chiar membri ai echipei sale de securitate. 

Al III-lea Război Mondial. Profețiile sunt pe cale să se împlinească

Celebra Baba Vanga a prezis pentru Moscova un avertisment înfiorător la începutul anului 2020. Capitala ar putea fi lovit de un meteorit imens. Evident, mulți nu cred această previziune, iar cercetătorii nu dau crezare acestor profeţii ale bulgăroaicei. În cazul lui Donald Trump, Baba Vanga a anticipat că acesta va surzi.

O altă profeție făcută de celebra Baba Vanga, este aceea că Europa ar urma să sufere un colaps financiar, odată cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Nu lipsesc mesajele referitoare la un tsunami devastator, iar adepţii bulgăroaicei sunt de părere că şi catastrofalul tsunami din Indonezia, unde au fost înregistrate peste 2.500 de victime, a fost anticipat de prezicătoare.

Afterbusiness Vezi toate articolele