DCBusiness Actualitate Cifra zilei Ajutor de 1.900 de euro pentru racordarea la rețeaua de apă și canalizare

Ajutor de 1.900 de euro pentru racordarea la rețeaua de apă și canalizare

Mnisterul Mediului vrea să elimine cât mai mult posibil gospodăriile fără canalizare
Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, nr. 2.605/2022, care a fost publicat în Monitorul Oficial, stabilește că cei cu venituri mici vor putea beneficia de un sprijin în valoare de 1.900 de euro pentru racordarea la rețeaia de apă și canalizare.

Condiții de acordare

Cei care vor să  beneficieze de acest sprijin trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să fie o persoană singură cu venituri reduse sau face parte dintr-o familie cu venituri reduse respectiv, media veniturilor nete lunare să fie sub salariul minim brut pe țară garantat îa plată pe membru de familie;

locuiește într-o gospodărie neracordată/nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare,

are domiciliul într-o gospodărie neracordată la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare și se află pe raza teritorială a unității administrativ teritoriale care a delegat operatorului de utilități gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și/sau de canalizare, în baza unui contract de delegare a gestiunii;

își exprimă acordul cu privire la participarea în cadrul Programului, respectiv acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților și realizarea lucrărilor necesare pentru racordarea/ branșarea gospodăriei în care locuiește la sistemul centralizat de canalizare/ alimentare cu apă.

Mai mult, terenurile acestora pe care se vor face lucrările de branșare/racordare trebuie să îndeplinească cumulativ aceste condiții:
să fie libere de orice sarcini sau interdicții ce afectează implementarea proiectului, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară;

să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către solicitant pentru realizarea proiectului, aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești;

să nu facă obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptul comun.

Dacă îndeplinesc aceste condiții, cei interesați vor trebui să se adreseze operatorilor locali sau regionali de apă și canalizare, pentru a beneficia de măsura de sprijin. 

Trebuie precizat că banii nu sunt virați beneficiarului final ci sunt acordați operatorilor locali care vor efectua lucrările de branșare.

Cererea se depune în numele beneficiarului final de către un solicitant de finanțare care a fost aprobat în cadrul Programului.

Același document stabilește că prima rundă de înscrieri la care vor putea participa operatorii de servicii de utilități va începe pe 1 noiembrie și se va finaliza pe 15 decembrie 2022. Dacă fondurile disponibile nu vor fi solicitate în întregime în prima runda va avea loc o nouă rundă de înscrieri.

Obiectivul principal al programului este creșterea gradului de acces al populației la serviciul public de apă și canalizare. În esență, el vizează reducerea impactului asupra mediului al evacuărilor de ape uzate urbane şi rurale menajere provenite din gospodării şi servicii și protejarea populaţiei de efectele negative ale apelor uzate asupra sănătăţii omului şi mediului prin asigurarea racordării/ branșării la rețeaua publică de canalizare/ alimentare cu apă.

Programul Prima Conectare are un buget de 168 milioane de euro și sunt vizate pentru racordare peste 88.400 de gospodării până în al doilea trimestru din 2026.

Măsura de sprijin face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar perioada estimată de implementare a activităților proiectului este data de 30 iunie 2026.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Cifra zilei Vezi toate articolele