DCBusiness Actualitate Cifra zilei Ai pensie, dar vrei să muncești. Ce TREBUIE să știi

Ai pensie, dar vrei să muncești. Ce TREBUIE să știi

Cumul de venituri pentru pensionari, permis în anumite limiite
Sunt destul de mulți cei care după ce ai ieșit la pensie vor să mai muncească. Fie pentru că vor să își rotunjească veniturile, fie că încă sunt în putere și simt că mai pot activa chiar dacă au atins limita de vârstă.

Însă, cumulul pensiei cu alte venituri are limite în anumite situații, cazuri pe care le vom detalia aici.

Pensie pentru limita de vârstă

În acest caz, legea este cea mai permisivă în privința cumulului de venituri. Acești pensionari pot cumula pensia cu salariul sau alte venituri din activități independente dar și ca persoană fizică autorizată și nu există o limită a sumei câștigate peste pensie.

Pensia anticipată

Pentru cei care au ieșit la pensie anticipat sau parțial anticipat lucrurile se complică un pic.

Aceștia, ca și cei pensionați pentru limita de vârată, pot cumula venituri din activități independente indiferent de suma câștigată.
Dar, în cazul veniturilor elective, acestea nu se mai pot cumula cu pensia. Celelalte situații în care nu este permis cumulul sunt: în cazul numirii în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului și cu veniturile obținute de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti.

Citește și: Un nou tip de pensie va fi propus de Ministerul Muncii. Care sunt condițiile

Pensie pentru invaliditatede gradul III

În caul unei astfel de pensii, condiția este ca persoana respectivă să lucreze și să obțină ventiuri pentru jumătate de normă în cazul angajării.

Riscul pentru cei care nu respectă interdicția este că în cazul în care autoritățiel descoperă nereguli pensia începtează de a doua zi.

Pensia de urmaș

Cei care beneficiază de pensia de urmaș nu au nicio interdicție la cumularea cu veniturile obținute din activități independente.
Limitările intervin în cazul în care beneficiarul obține venituri din salarii.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Cifra zilei Vezi toate articolele