DCBusiness Homepage 3,5 milioane de români pot primi ajutor pentru facturi. Totul depinde de un singur lucru

3,5 milioane de români pot primi ajutor pentru facturi. Totul depinde de un singur lucru

Factură energie electrică
3,5 milioane de gospodării ar putea primi ajutor pentru plata energiei din iulie. Programul este pregătit, dar guvernul lipsește. Cifrele sărăciei energetice confirmă amploarea fenomenului.

Potrivit analizei realizate de Ministerul Energiei care a plecat de la datele INS corelate cu rapoartele ANRE, arătă că, într-un scenariu realist, circa o treime dintre gospodăriile din România – adică 3,5 milioane din cele aproximativ 9 milioane – s-ar putea încadra pentru a primi ajutorul pentru enegie electrică. Adrian Vintilă, consilierul ministrului Energiei, a menționat că, la început, cifra a părut exagerată, însă a fost confirmată de datele istorice și de raportul Băncii Mondiale privind sărăcia energetică.

„Ne-am uitat apoi la cardurile de energie acordate de MIPE în 2022-2023 – 2,7 milioane – și la raportul Băncii Mondiale, care arată că o treime din gospodării se află în sărăcie energetică. Deci, până la urmă, cifrele se leagă”, a explicat consilierul.

Mecanismul de ajutor implică responsabilitate din partea beneficiarilor

Programul presupune o schimbare importantă de abordare: gospodăriile eligibile vor trebui să solicite ajutorul în mod proactiv, adresându-se primăriilor, furnizorilor sau oficiilor poștale.

„Dacă sunt persoane care nu figurează cu venituri în România și care ar fi eligibile – de exemplu, dacă sunt plecate din țară – și nu depun cerere, statul nu va cheltui suma maximă estimată”, a adăugat Vintilă.

Ajutorul va fi oferit sub forma unui card încărcat lunar cu o sumă fixă. În cazul în care un solicitant nu reușește să se înroleze la timp, propunerea Ministerului este ca în luna septembrie cardul să fie încărcat retroactiv pentru lunile iulie și august.

Durata programului: până la 31 martie 2026

Programul este conceput să funcționeze până la sfârșitul primului trimestru din 2026, când expiră schema de plafonare a prețurilor la gaze. Autoritățile intenționează ca în acea perioadă să reanalizeze mecanismul și să decidă dacă se extinde și la gazele naturale.

„Astăzi, nu se justifică un al treilea ajutor pentru gaze naturale, pentru că prețurile sunt încă plafonate conform Legii 226”, a precizat consilierul ministerial.

Problema: lipsa unui guvern cu puteri depline

În ciuda faptului că mecanismul este definit, aplicarea sa este blocată de lipsa unui guvern cu puteri depline. Ordonanța care reglementează programul nu poate fi adoptată în prezent de un guvern interimar. Proiectul a fost redactat în baza Ordonanței 6 și a fost deja pus în transparență decizională.

„Când vom avea un guvern, acesta va decide dacă aprobă sau nu. Din punctul nostru de vedere, mecanismul trebuie implementat pentru că e prevăzut în normele europene”, a subliniat Adrian Vintilă.

Costul estimat: 800 de milioane de lei până la finalul anului

Impactul financiar al măsurii, doar pentru ultimele șase luni ale anului 2025, este estimat la circa 800 de milioane de lei, în baza scenariului prezentat. Acesta va putea varia în funcție de gradul de înscriere și de alți factori socio-economici.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.