Contract de muncă de ZERO ore. Sună ciudat, dar poate fi o soluție

Nu este chiar o idee lipsită de sens
Nu este chiar o idee lipsită de sens

Pe agenda sesiunii parlamentare din toamnă se regăsesc o serie de propuneri legislative ce vor aduce, pe piața muncii din Românie, schimbări, unele dintre ele cu impact favorabil.

Printre ele se regăsesc acest contract de muncă de zero ore sau modificări legate de indemnizațiile de concedii medicale plătite de angajatori. Dar să o luăm pe rând. 

1. Contractul de zero ore. 

Un contract de muncă de zero ore presupune ca angajatul să vină să muncă doar la cererea angajatorului, pentru orele lucrate urmând să fie remunerat, proporțional, ca și cum ar fi lucrat cu contract cu normă întreagă comparabil.

Propunerea legislativă de completare a articolului 103 din Legea 53/2003 - Codul muncii - ar trebui să rezolve situația celor care muncesc adesea peste program, unde există o reticență angajatorilor de a plăti orele suplimentare. 

Sub forma sa actuală, Codul muncii stabilește la art. 103 că salariatul cu fracțiune de normă este cel al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil. 

Inițiatorii propunerii vor ca, prin demersul lor, să ofere angajatorilor posibilitatea de a angaja, „în cazurile şi în condiţiile prezentului Cod, personal salariat cu contract de zero ore, munca fiind prestată doar la cererea angajatorului”. Astfel, contractul de zero ore ar fi acel contract prin care angajatorul nu este obligat să garanteze un număr minim de ore pe săptămână, iar angajatul poate să nu accepte munca în momentul în care i se cere, programul de muncă fiind în întregime flexibil. 

Salariul s-ar acorda proporţional cu timpul efectiv lucrat, conform numărului de ore consemnate de către angajator în pontaje, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru. Ce spun inițiatorii propunerii, mai exact: printr-un atare contract s-ar urmări, de fapt, rezultatul orelor de muncă, iar nu numărul de ore lucrate; contractele cu zero ore oferă beneficii de bază de securitate socială, inclusib plata concediilor și asigurări de sănătate.

2. Plata concediilor medicale

Schimbări legate de suportarea de către angajator a indemnizației de concediu medical (CM) se regăsesc în mai multe propuneri legislative aflate în Parlament. Dintre acestea, cea mai avansată este propunerea prin care indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă să fie suportată de către stat din prima zi. Dacă proiectul de lege care a primit avizul favorabil pentru adoptarea de către Camera Deputaților (cameră decizională) va deveni lege, angajatorii vor scăpa de cheltuielile generate de suportarea primelor cinci zile de CM. 

Tot la Camera Deputaților se află propunerea prin care angajatorul va suporta doar primele cinci zile din primul concediu medical, dacă salariatul primește, pe durata a 30 de zile calendaristice, mai multe CM-uri pentru incapacitate temporară de muncă. Totuși, dacă proiectul anterior va trece de votul deputaților, cel mai probabil acest proiect va fi retras, deoarece va exista o reglementare mai favorabilă. 

La Senat se află un alt proiect în legătură cu indemnizațiile medicale, mai exact, din ianuarie 2023, angajatorul va putea să opteze pentru compensare prin înscrierea indemnizațiilor de concediu medical ca debite în declarația 112 (sub rezerva verificării ulterioare). 

Citește și Tichete de masă și cuantumul salariului de bază. Ce trebuie să știe salariații

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.949
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9486
USD
Azi 5.0469
Diferența -0.0558
Zi precendentă 5.1027
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 01-10-2022
EUR flag1 EUR = 4.9490 RON
USD flag1 USD = 5.0469 RON
GBP flag1 GBP = 5.6367 RON
CHF flag1 CHF = 5.1652 RON
AUD flag1 AUD = 3.2777 RON
DKK flag1 DKK = 0.6655 RON
CAD flag1 CAD = 3.6857 RON
HUF flag1 HUF = 0.0117 RON
JPY flag1 JPY = 0.0350 RON
NOK flag1 NOK = 0.4692 RON
SEK flag1 SEK = 0.4532 RON
XAU flag1 XAU = 270.7253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 97879.78RON
1 ETH = 6699.96RON
1 LTC = 268.50RON
1 XRP = 2.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 4.06% p.a.
ROBOR:
3 luni: 7.93%
6 luni: 8.10%
12 luni: 8.23%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 10639.41 0.85%
BET-BK 2004.32 1.00%
BET-FI 47213.19 0.24%
BET-NG 825.54 2.88%
BET-TR 20685.99 0.85%
BET-TRN 20583.16 0.85%
BET-XT 942.69 1.00%
BET-XT-TR 1821.13 1.00%
BET-XT-TRN 1812.71 1.00%
BETAeRO 829.76 0.25%
BETPlus 1588.33 0.81%
RTL 24087.18 1.09%

Opinii

Norocul nostru ar fi o iarnă ușoară

Mircea Coșea. Un lockdown este posibil. Vom trăi din nou într-o țară gri și neagră

Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Dolarul scump pentru români înseamnă numai vești proaste

Banca Națională a României a afișat miercuri,...

Trebuie să existe și un răspuns, subliniază Elena Cristian
Cascada Vernal, Parcul Yosemite, SUA
Cascada Vernal, Parcul Yosemite, SUA
Cascada Badian, Filipine
Cascada Badian, Filipine
Cascada Berlin, Africa de SUd
Cascada Berlin, Africa de SUd
Insulele Feroe
Insulele Feroe
Cascada Iguazu
Cascada Iguazu
Kolhapur, Maharashtra, India
Kolhapur, Maharashtra, India
Cascada Niagara
Cascada Niagara
Cascada Salt Creek, SUA
Cascada Salt Creek, SUA
Cascada Silver, Oregon, SUA
Cascada Silver, Oregon, SUA
Cascada Skogafoss, Islanda
Cascada Skogafoss, Islanda

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0