Afacerea cozonacul. 7,5 milioane de cozonaci pleacă spre diaspora

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Românii adora cozonacii
Românii adora cozonacii

Românii consumă şi în acest an în jur de 7,5 milioane de cozonaci, chiar dacă preţul acestui produs atât de căutat în perioada Sărbătorilor Pascale a înregistrat o creştere de până în 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

"Unii patiseri au modificat preţurile la cozonaci din cauza tarifelor mari la energie, gaze, combustibili. Noi, de exemplu, nu le-am modificat de la Crăciun, dar cei care au avut o creştere mai mare de costuri au pus-o în acord cu preţurile. Putem spune că în această perioadă preţul cozonacilor este cu până în 5% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", a declarat, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu. 

Acesta a spus că, şi în 2019, circa 5% din totalul ofertei pe care o aduc pe piaţă patiserii, în jur de 7,5 milioane de cozonaci, va merge către românii care se află în afara ţării. 

"Continuăm exporturile de cozonaci şi pască în ţările cu populaţie românească, cele mai mult în Italia, Spania, Canada, dar şi în Anglia şi Germania. Cam 5% din producţia noastră de aproximativ 7,5 milioane de cozonaci merge la export. Gustul românului a rămas neschimbat. El preferă cozonacul tradiţional, cel cu nucă, stafide şi cacao sau combinaţia cu rahat sau ciocolată. Nu preferă nimic spectaculos", spune Popescu. 

Minivacanță. Câte locuri au pregătit hotelierii pe litoral. Prețuri, de la 40 de lei

În ceea ce priveşte preţul pâinii, şeful Rompan a precizat că în prezent piaţa s-a mai liniştit după modificările care au avut loc în lunile februarie şi martie. "Cine a avut de modificat preţul a făcut-o în lunile februarie şi martie, acum preţurile nu mai cresc. Lucrurile s-au liniştit, pentru că nu au mai crescut nici preţurile la materia primă. La ora actuală, avem grâu până la noua recoltă fără nicio problemă", a adăugat preşedintele patronatului din industria de panificaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0959
Diferența -0.0002
Zi precendentă 5.0961
USD
Azi 4.2958
Diferența 0.0216
Zi precendentă 4.2742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0959 RON
USD flag1 USD = 4.2958 RON
GBP flag1 GBP = 5.8854 RON
CHF flag1 CHF = 5.5372 RON
AUD flag1 AUD = 2.9861 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1507 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4444 RON
SEK flag1 SEK = 0.4818 RON
XAU flag1 XAU = 644.9082 RON
Monede Crypto
1 BTC = 339739.51RON
1 ETH = 10047.74RON
1 LTC = 258.35RON
1 XRP = 7.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27054.21-0.50%
BET-BK5476.77-0.50%
BET-EF1456.44-0.65%
BET-FI103338.85-0.05%
BET-NG1973.28-1.08%
BET-TR63354.33-0.50%
BET-TRN61198.71-0.50%
BET-XT2344.25-0.49%
BET-XT-TR5366.37-0.49%
BET-XT-TRN5197.88-0.49%
BETAeRO982.620.07%
BETPlus3922.79-0.48%
RTL60883.74-0.50%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel