4000 km de cale ferată construiți într-un an. Țara care poate așa ceva

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Radiotelescopul FAST, telescop cu apertură sferică de 500 de metri şi cel mai mare din lume
Radiotelescopul FAST, telescop cu apertură sferică de 500 de metri şi cel mai mare din lume

China și-a propus să construiască în 2020 cel puțin 4.000 de kilometri de cale ferată, dintre care 2.000 vor fi linii de mare viteză. Un efort care se încrie în amplul program de dezvoltare a infrastructurii de transport și pentru care, anul acesta, vor fi cheltuiți 2.700 miliarde de yuani, adică 386 miliarde de dolari.

De precizat că, la sfârșitul anului 2019, rețeaua feroviară națională a Chinei, a doua mare economie a lumii, a atins o lugime totală de 139.000 de kilometri, cea de mare viteză depășind 35.000 de kilometri.

Dintre cele 51 de noi căi feroviare construite anul trecut, linia de mare viteză care face legătura între Beijing și Zhangjiaku, oraș co-organizator al Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, marchează un progres semnificativ în sistemul de pilotare automată a trenurilor chineze de mare viteză. Echipate cu noua tehnologie, trenurile vor putea rula automat cu o viteză maximă de 350 kilometri pe oră.

Lu Dongfu, directorul general al China State Railway Group, a declarat că, dintre proiectele prevăzute pentru 2020, cea mai mare provocare va fi construcția căii ferate Sichuan-Tibet, pentru care pregătirile au început deja, având în vedere că vor fi aplicate sisteme inovative și norme tehnice specifice.

Citește și Principalele riscuri ale anului 2020 pentru piețele de capital

Comentând aceste informații, Zhang Xiaodong, profesor de economie la Universitatea Jiaotong din Beijing, a subliniat că, ”de la inaugurarea, în 2008, a primei linii de cale ferată de mare viteză, pe ruta Beijing-Tianjin, China a construit mai multe linii feroviare de mare viteză decât Japonia și Europa în ultimii 40 de ani”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299136.70RON
1 ETH = 8523.54RON
1 LTC = 238.45RON
1 XRP = 6.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel