2,3 milioane de măști de protecție, distribuite persoanelor defavorizate

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Nelu Tătaru
Nelu Tătaru

Guvernul a aprobat acordarea de măşti de protecţie pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate, a anunţat joi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

"Am adoptat astăzi în şedinţa de guvern o ordonanţă de urgenţă privind acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, autorităţilor locale necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale. În acest sens s-au aprobat măşti de protecţie pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate", a declarat Nelu Tătaru la finalul şedinţei de guvern.

Ministrul a detaliat cu privire la categoriile defavorizate care vor beneficia de măşti din partea statului: "Persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările şi completările ulterioare; persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii 277/2010, privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată cu modificările şi completările ulterioare; pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivel indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzută de OUG 6/2009, privind instituirea pensiei sociale minime garantate, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale, prevăzute de articolul 42 şi articolul 58 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

El a precizat că se acordă câte 50 de măşti de protecţie persoanelor din categoriile defavorizate, aferente unei perioade de două luni.

Ministrul a mai menţionat că bugetul Ministerului Sănătăţii va fi suplimentat cu 230 de milioane de lei pentru achiziţia acestor măşti de protecţie.

"În trei zile de la aprobarea acestei ordonanţe, autorităţile locale trebuie să trimită către Direcţiile de Sănătate Publică lista cu aceste persoane, iar odată achiziţionate, în trei zile, Direcţiile de Sănătate Publică vor trebui să vireze către autorităţile locale aceste măşti. Trebuie să avem în vedere că masca este un element important în această perioadă, menţionând că ele sunt obligatorii în spaţiile închise, în mijloacele de transport în comun şi la locurile de muncă. Dincolo de orice apartenenţă politică, aceste măşti trebuie să ajungă la persoanele defavorizate", a mai spus Tătaru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.095
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.095
USD
Azi 4.3215
Diferența 0.0257
Zi precendentă 4.2958
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0950 RON
USD flag1 USD = 4.3215 RON
GBP flag1 GBP = 5.9031 RON
CHF flag1 CHF = 5.5510 RON
AUD flag1 AUD = 3.0269 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1590 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4457 RON
SEK flag1 SEK = 0.4825 RON
XAU flag1 XAU = 683.2483 RON
Monede Crypto
1 BTC = 322227.89RON
1 ETH = 9473.07RON
1 LTC = 254.10RON
1 XRP = 6.77RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27453.651.48%
BET-BK5554.401.42%
BET-EF1476.411.37%
BET-FI103300.43-0.04%
BET-NG1994.861.09%
BET-TR64289.711.48%
BET-TRN62102.261.48%
BET-XT2376.811.39%
BET-XT-TR5440.901.39%
BET-XT-TRN5270.071.39%
BETAeRO981.76-0.09%
BETPlus3980.721.48%
RTL61731.711.39%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel