Zurich Insurance vinde tot şi iese de pe piața din Rusia

moscova---pexels_10517400
Foto: Pexels.com
Asigurătorul elvețian Zurich Insurance a acceptat să își vândă afacerile din Rusia către membrii echipei locale, devenind astfel ultima companie care și-a anunțat ieșirea de pe piața rusă, relatează Reuters.

O serie de companii - de la McDonalds și producătorul olandez de bere AB Inbev la producătorul auto Renault și banca franceză Societe General - au părăsit piața ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, unele dintre ele cedând aceste afaceri unor parteneri locali.

Găsirea unor soluții adecvate a fost o provocare, unele companii susținând că își mențin afacerile din Rusia pentru a păstra activele în afara controlului regimului.

Zurich Insurance a precizat că vânzarea, care rămâne supusă aprobării autorităților de reglementare, va preda activitățile sale rebranduite către 11 membri ai echipei locale.

Citeşte şi: Belarus a cumpărat ARME teribile din Rusia, dar nu spune cât a cheltuit

"Sub noii săi proprietari, afacerea va funcționa independent sub un brand diferit, în timp ce Zurich nu va mai desfășura operațiuni comerciale în Rusia", a precizat aceasta într-o declarație. "Tranzacția va permite noii companii să păstreze o echipă cu experiență acumulată în domeniul asigurărilor și să continue să deservească piața rusă."

Compania elvețiană de asigurări, care derulează asigurări de bunuri și accidente în Rusia în principal pentru clienți internaționali, a declarat că deținea aproximativ 0,3% din piața de asigurări non-viață din Rusia.

Compania a avut prime brute subscrise de aproximativ 34 de milioane de dolari în această țară în 2021, marea majoritate a acestora fiind legate de clienți internaționali. Doar 3 milioane de dolari au provenit de la clienți interni ruși, transmite Mediafax.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Mutarea zilei Vezi toate articolele
x close