Victoria lui Joe Biden. De ce China nu l-a felicitat pe învingătorul lui Trump

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
China preferă să nu își facă iluzii
China preferă să nu își facă iluzii

A devenit un obicei ca liderii lumii, mai mici sau mai mari, să adreseze felicitări noului președinte al Statelor Unite. Joe Biden nu face, desigur, excepție. Începând din 7 noiembrie, când victoria lui a fost anunțată, deși nu au fost prezentate rezultatele finale ale alegerilor prezidențiale, mesajele de simpatie au fost trimise de numeroase țări. Nu însă și de China. 

Autoritățile de la Beijing s-au mulțumit să informeze, prin vocea purtătorului de cuvânt al ministerului chinez de externe că au luat cunoștință de faptul că ”Biden s-a declarat învingător. Înțelegem că rezultatul alegerilor prezidențiale va fi determinat conform legii și a procedurilor americane”. O declarație scurtă și seacă. 

Nici mass-media din China nu s-au arătat mai generoasă. Dimpotrivă, comparativ cu anii anteriori, când alegerile de peste Ocean erau săptămâni la rând subiect de prima pagină, acum televiziunile și presa scrisă s-au arătat mai degrabă interesate de noul telefon mobil al firmei Huawei și de tradițională Sărbătoare a celibatarilor, când tot chinezul aleargă după reduceri de preț. 

În ceea ce privește tematica americană, CCTV, cea mai mare televizine publică din China, a pus accent pe demonstrații și pe evoluția situației epidemiologice din SUA. E adevărat că milioane de chinezi au urmărit alegerile prezidențiale din Statele Unite pe rețele sociale precum Sina.com și Weibo. 

”Viitorul Chinei nu depinde de alegerile americane”, declara, cu două zile înainte ziua alegerilor din SUA, 3 noiembrie, șeful diplomației de la Beijing, Qin Gang. ”Ne contează cine este la Casa Albă. Ceea ce dorim este o relația calmă și mai bună cu Statele Unite”, a adăugat el.

Citește și Joe Biden și-a găsit om de încredere. Prima sa numire oficială

Citind printre rânduri se poate spune că Beijing nu își face iluzii în privința comportamentului lui Joe Biden în privința Chinei. Deși președintele Xi Jinping și Joe Biden se cunosc. S-au întâlnit de mai multe ori în mandatul președintelui Barack Obama, când actualul învingător al lui Donald Trump, era vicepreședinte, responsabil de relația cu China. 

Dar Partidul comunist chinez este convins că Washingtonul sunt, înainte de orice, preocupat să blocheze dezvoltarea Chinei, pentru că nu ar tolera ideea că a doua economie a lumii ar putea trece înaintea Statelor Unite, care conduce, în acest moment, în topul mondial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența -0.0018
Zi precendentă 5.0908
USD
Azi 4.314
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.3146
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380520.08RON
1 ETH = 12789.15RON
1 LTC = 329.07RON
1 XRP = 8.08RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel