Vestele galbene. Cât costă măsurile anunțate de președintele Franței

macron_19961900
Măsurile anunțate luni seară de președintele Emmanuel Macron reprezintă un cost de 8 până la 10 miliarde de euro pentru finanțele publice, a anunțat Olivier Dussopt, secretar de stat pe lângă Ministerul conturilor publice. 

”Este vorba de o sumă cuprinsă între 8 și 10 miliarde de euro. Urmează să definitivăm calculele, stă stabilim cum vom finanța aceste măsuri”, a spus oficialul francez pentru BFM TV.

Anterior, Palatul Elysee a subliniat că Franța nu va pune în pericol obiectivul propus, anume de reducere a cheltuielilor publice. În replică, Uniunea Europeană a anunțat că urmărește cu atenție evoluția evenimentelor din Hexagon și așteaptă detalii din partea autorităților privind situația financiară.

Printre măsurile în discuție, multe vizează creșteri ale veniturilor populației, fie prin acordarea unor prime nefiscalizate, fie prin majorarea unor ajutoare, indemnizații, etc. Presa de la Paris constata, printre altele, că multe dintre promisiunile lui Macron, venite pe fondul mișcării ”vestelor galbene”, care au organizat ample și violente manifestații de protest în ultimele patru weekenduri, se regăsesc în programul guvernamenal.

Cu alte cuvinte, nu este vorba decât de o accelerare a punerii în practică a respectivelor prevederi. Unele dintre ele urmau să fie aplicate în următoarele șase luni, altele în următorii doi ani. În acest context, presa franceză scria marți că Emmanuel Macron, criticat, de altfel, de numeroși politicieni, nu a reușit să convingă sută la sută vestele galbene. În replică, Palatul Elysee a anunțat că se va veni cu detalii.

Declarația zilei Vezi toate articolele
x close