Vacanță. La ce trebuie să se aștepte românii care merg în Bulgaria

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
O atmosferă destul de confuză
O atmosferă destul de confuză

Este ora mesei și în centrul de vaccinare din Sofia, aleile sunt aproape pustii: puțini sunt bulgarii care vin să primească serul. Nu, doze sunt suficiente, dar dezinformarea domnește în Bulgaria, de departea cea mai puțin imunizată țară din UE, scrie AFP într-un reportaj pe această temă.

În condițiile în care la nivel mondial se vorbește despre al patrulea val al pandemiei de COVID-19, când țări europene revin la unele restricții suspendate la începutul verii pe fondul creșterii numărului de cazuri noi, în Bulgaria doar 15% din cei 6,9 milioane de locuitori ai săi au fost complet vaccinați. Departe, foarte departe de media europeană, de 53,3%. 

Pe străzile capitalei, un pensionar spune că nu are încredere în vaccinurile dezvoltate în grabă și de dragul banilor, în timp ce un altul recunoaște, mai în glumă, mai în serios, că preferă efectul binefăcător al rachiului.

”Cred că totul este o invenție pentru a împrăștia panică”, afirmă, la rândul său, Gheorghi Dragoev, un muncitor în vârstă de 45 de ani. ”Iar dacă virusul chiar există, sunt convins că voi reuși să îl înving”, a continuat el. 

De la începutul campaniei de vaccinare în UE, ”noi am fost invariabil, ultimii”, deplânge ministrul Sănătății, Stoicio Kațarov, subliniind că bulgarii ”sunt prea receptivi la teoriile conspirației”. În acest context, autoritățile au fost, chiar, obligate să distrugă mii de doze sau să le doneze altor țări. 

Citește și Veste bună pentru TURIȘTII români din Bulgaria. Condițiile de călătorie

Pe internet circulă tot felul de articole, sute de oameni își dau cu părerea, sunt postate numeroase videoclipuri. Printre acestea sunt câteva ce susțin că, odată cu vaccinul în organism sunt introduse cipuri. Alții amplifică efectele secundare ale vaccinurilor, exprimându-se în termeni apocaliptici, numai buni să bage groaza în oameni. Iar oficialii se dovedesc incapabili să spulbere dubiile cetățenilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 502211.45RON
1 ETH = 19684.55RON
1 LTC = 501.10RON
1 XRP = 13.23RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20869.290.84%
BET-BK4033.790.61%
BET-EF1130.100.94%
BET-FI73717.84-0.30%
BET-NG1521.391.16%
BET-TR48429.500.84%
BET-TRN46824.810.84%
BET-XT1788.110.71%
BET-XT-TR4062.720.71%
BET-XT-TRN3938.160.71%
BETAeRO952.820.16%
BETPlus3056.660.81%
RTL46694.450.85%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel