UE cere României să-și regândească investițiile. Ministrul Finanţelor, discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene

alexandru-nazare_83288600
Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe
"Am discutat ieri cu reprezentanții Comisiei Europene despre câteva puncte - cheie aflate pe agenda economicǎ şi bugetarǎ a României", anunţă ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

"În acest context, Comisia Europeană a transmis un mesaj clar: România trebuie să își reprioritizeze investițiile pentru a se încadra în limitele bugetare asumate pentru anii 2025–2026, perioadă în care presiunea pe bugetul de stat va fi una semnificativă.

Câteva dintre principalele subiecte în centrul dialogului de ieri: demararea procesului intern de analiză și consultare privind rectificarea bugetară; stadiul renegocierii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) şi modul în care pot fi ajustate proiectele aflate în curs de negociere; prioritizarea investițiilor finanțate din granturi și împrumuturi, pentru a rămâne pe traiectoria fiscală asumată în perioada urmǎtoare, când presiunile asupra bugetului de stat vor fi semnificative.

Am argumentat în fața Comisiei includerea în componenta de grant a unor proiecte esențiale pentru România: proiectele Ministerului Dezvoltării pentru reabilitarea clădirilor și eficiență energetică - acestea au o contribuție majorǎ la scǎderea consumului de energie, la scăderea costurilor suportate de populație, dar şi la îndeplinirea obiectivelor de mediu şi douǎ tronsoane importante ale Autostrăzii Moldovei (A7) - A7 va contribui la o dezvoltare semnificativǎ a regiunii de est a țǎrii", a transmis ministrul Nazare.

"Discuțiile continuă în paralel cu echipele de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, iar noi rǎmânem garantul îndeplinirii obiectivelor macroeconomice şi traiectoriei fiscal - bugetare asumate.Totodată, am discutat despre măsurile suplimentare avute în vedere în pachetul II și pachetul III de reforme fiscale, pentru a consolida parcursul stabil al României până la următoarea evaluare a Consiliului din luna octombrie.

Este fundamental, în aceastǎ perioadǎ, sǎ facem pași concreți spre recredibilizarea României în fața partenerilor internaționali", a mai declarat Alexandru Nazare.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Declarația zilei Vezi toate articolele
x close