Tranzacții ilegale cu terenuri și imobile în valoare de 6 mil. € în București. Polițiștii au efectuat 35 de percheziții domiciliare

perchezitii_1_28358800
Percheziții
Poliţiştii efectuează, miercuri, 35 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în declaraţii.

"Începând cu anul 2018, în municipiul Bucureşti, mai multe persoane ar fi efectuat tranzacţii succesive de vânzare - cumpărare pentru imobile - terenuri aflate în patrimoniul unei instituţii publice, prin utilizarea unor sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile falsificate, care ar fi atestat, în mod nereal, faptul că 'proprietarii' iniţiali ar fi dobândit imobilele în cauză în baza uzucapiunii de 30 de ani", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis AGERPRES.

Potrivit unor surse judiciare, prin aceste operaţiuni, Primăria Municipiului Bucureşti a fost prejudiciată cu circa 6.000.000 de euro.

Imobilele astfel intabulate ar fi fost vândute către persoane interpuse şi, ulterior, în unele cazuri, revândute către persoanele care se ocupau de falsificarea actelor, iar, în alte cazuri, către cumpărători de bună credinţă, care ar fi achitat sume consistente de bani, chiar dacă terenurile tranzacţionate se cuvin de drept statului român.

Prin activitatea infracţională desfăşurată, persoanele cercetate ar fi obţinut venituri de aproximativ 6.000.000 de euro.

"La sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române vor fi aduse 24 de persoane (18 persoane bănuite), în vederea realizării activităţilor specifice de urmărire penală şi pentru dispunerea de măsuri corespunzătoare", a precizat IGPR.

În cadrul activităţilor desfăşurate se urmăreşte şi descoperirea de bunuri, în vederea luării măsurilor asigurătorii de recuperare a prejudiciului.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close