Transportatorii feroviari se pregătesc de proteste masive

Matei Ion / 21 aug 2019 / 15:03
Măsurile de izolare introduse în Franţa la data de 17 martie, în contextul crizei coronavirusului, au diminuat cifra de afaceri a companiei publice de transport feroviar SNCF cu aproximativ două miliarde de euro
Măsurile de izolare introduse în Franţa la data de 17 martie, în contextul crizei coronavirusului, au diminuat cifra de afaceri a companiei publice de transport feroviar SNCF cu aproximativ două miliarde de euro

Mecanicii de locomotivă şi angajaţii CFR Călători se pregătesc de proteste masive, timp de patru săptămâni, începând din 16 septembrie, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei tragice din sectorul feroviar, cauzată de lipsa investiţiilor, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Rodrigo Gabriel Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR). 

Protestele vor fi organizate alături de Federaţia Mecanicilor de Locomotivă şi Federaţia Naţională Drum de Fier. 

"Vor fi proteste sub formă de pichetări pe o perioadă de patru săptămâni, de luni până joi, în fiecare săptămână. Luni în faţa Ministerului Transporturilor, de la 10:00 la 12:00, marţi în faţa Parlamentului, miercuri în faţa Guvernului şi joi în faţa Ministerului Finanţelor, între aceleaşi ore", a spus Maxim. 

În paralel, mecanicii de locomotivă, şefii de tren, conductorii şi revizorii de vagoane au anunţat o grevă tehnică. 

Aceasta în principal deoarece, odată cu reducerea costurilor, nu mai sunt bani nici măcar pentru piese de schimb, iar mecanicii sunt nevoiţi să le ia de la locomotivele defecte şi aflate în revizie. 

"Din cauza reducerii costurilor, permanent, este imposibilă achiziţia de piese de schimb pentru locomotive. Ele au funcţionat şi mai funcţionează prin descompletarea celor care au intrat în revizie. Sunt 598 de locomotive defecte. Vor mai lua piese şi de la cele care nu vor mai funcţiona după terminarea sezonului, după care, probabil nu se va mai putea circula. Dacă directorul general al CFR Călători tot dispune reducerea costurilor, nu mai au ce costuri să reducă, dar piesele trebuie schimbate", a continuat liderul sindical. 

Suceava. Trenul de marfă a deraiat din cauza traverselor putrede

Potrivit acestuia, s-a ajuns la o situaţie critică vizibilă în această vară, când foarte mulţi călători s-au plâns fie că nu au găsit bilete, fie că au călătorit în picioare, din lipsa vagoanelor şi a locomotivelor. 

"Practic, nu mai avem cu ce circula. Iar salariaţii CFR Călători au decis să protesteze şi să arate aceste lucruri. Este inadmisibil şi pentru noi, şi pentru călătorii români, să nu ni se asigure materialul rulant necesar. Călătorii nu pot fi transportaţi unde doresc, în condiţii de confort, mulţi rămân pe jos, merg în picioare, vin plângând că nu găsesc locuri şi tot aşa. Există o situaţie critică, iar statul trebuie să înţeleagă că este singurul acţionar", a susţinut Maxim. 

El a arătat că, dacă situaţia rămâne aşa, nu există nicio şansă se se îmbunătăţească condiţiile de trafic şi lucrurile se vor înrăutăţi. 

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play


Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9225
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.9205
USD
Azi 4.1367
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.1335
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 14-04-2021
EUR flag1 EUR = 4.9225 RON
USD flag1 USD = 4.1367 RON
GBP flag1 GBP = 5.6963 RON
CHF flag1 CHF = 4.4720 RON
AUD flag1 AUD = 3.1519 RON
DKK flag1 DKK = 0.6619 RON
CAD flag1 CAD = 3.2862 RON
HUF flag1 HUF = 0.0137 RON
JPY flag1 JPY = 0.0378 RON
NOK flag1 NOK = 0.4857 RON
SEK flag1 SEK = 0.4826 RON
XAU flag1 XAU = 229.6754 RON
Monede Crypto
1 BTC = 264791.74RON
1 ETH = 9714.58RON
1 LTC = 1119.27RON
1 XRP = 7.52RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 1.67% p.a.
ROBOR:
3 luni: 1.60%
6 luni: 1.68%
12 luni: 1.74%
EURIBOR:
3 luni: -0.5380 %
6 luni: -0.5170 %
12 luni: -0.4900 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 10322.04 -0.18%
BET-BK 1946.63 -0.32%
BET-FI 44535.08 -0.35%
BET-NG 757.29 0.15%
BET-TR 17378.47 -0.18%
BET-XT 916.17 -0.17%
BET-XT-TR 1549.86 -0.16%
BETPlus 1541.08 -0.18%
RTL 21552.15 -0.57%
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy