Tonele de aur ale lui Maduro, plasate de o firmă din Turcia

DCBusiness Team |
Data publicării:
Turcia și Venezuela, parteneri de ocazie
Turcia și Venezuela, parteneri de ocazie

La două luni după ce Nicolas Maduro l-a vizitat oficial pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, a apărut de nicăieri ocompanie numită Sardes.

Firma și-a început activitatea în ianuarie 2018 cu o primă tranzacție uriașă, după ce a importat aur în valoare de 41 de milioane de dolari, din Venezuela, o afacere în premieră pentru cele două țări. Luna următoare canitatea s-a dublat, compania Sardes transportând aur în valoare de aproape 100 de milioane de dolari spre Turcia, scrie Bloomberg.

În luna noiembrie, Donald Trump a semnat un ordin care autoriza sancțiunile împotriva aurului din Venezuela, după ce un trimis special la Ankara i-a avertizat pe turci. Sardes, imediat a mai efectuat un transport în valoare de 900 de milioane de dolari, din prețiosul metal.

Americanii nu pot fi decât supărați pe turci, în condițiile în care nu este pentru prima oară când cei din urmă găsesc alte căi prin care să ocolească sancțiunile impuse de Washington și în felul acesta să le submineze americanilor eforturile de a izola guvernele considerate ostile sau corupte.

Indisciplina turcească

Ankara adesea a testat limitele toleranței americane. În acest context, un oficial american de rang înalt a afirmat că relațiile dintre membrii cheie ai NATO sunt de fapt stricate.

Erdogan s-a deplasat la Caracas în luna Decembrie pentru a-l prezenta pe NIcolas Maduro lui Ahmet Ahlatci, președintele celei mai mari companii turcești de prelucrarea a aurului. În luna următoare, cel mai apropiat aliat al lui Maduro, Tarek El Aissami, s-a deplasat la compania lui Ahlatci, care se află în Corum. Presa turcă a relatat că aurul venezuelean va fi prelucrat în Corum.

Cu toate acestea, Ahtlaci s-a retras de teama sancțiunilor americane. În schimb, El Aissami a studiat tehnologia de rafinare pentru a încerca să o reproducă în Venezuela, a explicat, pentru Bloomberg, o persoană apropiată de chestiune dar care a dorit să își păstreze anonimatul.

Citește și: Cele 20 de tone de aur ale lui Maduro, pregătite să părăsească Venezuela

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0885
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0879
USD
Azi 4.3738
Diferența -0.0296
Zi precendentă 4.4034
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0885 RON
USD flag1 USD = 4.3738 RON
GBP flag1 GBP = 5.8384 RON
CHF flag1 CHF = 5.4659 RON
AUD flag1 AUD = 2.8509 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1153 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0289 RON
NOK flag1 NOK = 0.4332 RON
SEK flag1 SEK = 0.4612 RON
XAU flag1 XAU = 589.7493 RON
Monede Crypto
1 BTC = 487167.58RON
1 ETH = 17580.18RON
1 LTC = 419.27RON
1 XRP = 10.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21648.490.04%
BET-BK4212.090.14%
BET-EF1178.500.04%
BET-FI78906.650.09%
BET-NG1591.760.16%
BET-TR50248.260.04%
BET-TRN48582.280.04%
BET-XT1864.850.06%
BET-XT-TR4237.890.06%
BET-XT-TRN4107.870.06%
BETAeRO1007.643.07%
BETPlus3161.570.06%
RTL48494.020.04%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel