Scandalul Romsilva provoacă un cutremur la nivelul CA-urilor de la stat

DCBusiness Team |
Data publicării:
Romsilva
Romsilva

Concursul și numirea recentă a noilor membri ai Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au readus în atenția publică probleme grave ale cadrului legal actual, care permit accesul în funcții de conducere al unor persoane cu trecut controversat sau fără o competiție reală pentru posturile respective, transmite Ministerul Mediului.

„Avem o lege care, practic, te obligă să pui în funcție unicul candidat înscris, dacă se îndeplinesc niște condiții minimale. Avem o procedură care permite ca persoane care fost trimise în judecată să treacă linia de start fără nicio barieră legală. Și avem un sistem prin care membrii Consiliului își pot stabili singuri indemnizația, în timp ce ministrul semnează doar avizează. Dacă asta nu e o invitație la abuz, atunci nu știu ce e”, a declarat ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu.

Aceste deficiențe au efecte directe și vizibile:

  • Persoane inculpate în dosare penale pot trece de procedura de selecție fără niciun obstacol legal, deoarece nu există criterii de integritate care să scadă punctajele în cadrul selecției;
  • În anumite cazuri, pentru un post din Consiliul de Administrație se înscrie un singur candidat și, deși e o încălcare vădită a ideii de competiție, ministrul e obligat de lege să numească unicul candidat, fără posibilitatea anulării concursului pentru acel post și reluarea concursului;
  • Deși la început de mandat indemnizațiile sunt setate de ministru, mai apoi indemnizațiile sunt ulterior stabilite de comitetul de remunerare format chiar din membrii Consiliului de Administrație, ceea ce înseamnă că aceștia își pot decide singuri remunerația, ministrul având doar rolul de a aviza noua indemnizație;
  • Reprezentanții ministerului în Consiliile de Administrație nu pot vota conform unui mandat explicit al ministrului, ceea ce face imposibilă intervenția autorității tutelare în deciziile cu impact major asupra companiei. Ei, conform legii, se consultă cu reprezentanții ministerului, dar nu au mandat scris obligatoriu de urmat, deși formal, pe hârtie, reprezintă ministerul.

Printre modificările pe care Ministerul Mediului le va propune, în cadrul Grupului de lucru interministerial pentru reforma companiilor de stat, se numără:

  • Introducerea unor criterii de integritate care să permită depunctarea sau eliminarea candidaților inculpați ori trimiși în judecată;
  • Posibilitatea reluării procedurii de selecție atunci când nu există concurență reală, pentru a evita desemnarea automată a singurului candidat înscris;
  • Stabilirea nivelului indemnizației exclusiv prin contractul de mandat, de către conducătorul autorității tutelare, nu de către comitetul de remunerare format din oamenii care primesc această indemnizație;
  • Acordarea unui mandat concret din partea ministrului pentru reprezentanții ministerului în Consiliile de Administrație, astfel încât autoritatea tutelară să poată exercita un control real.

 

„Este nevoie urgentă de o reformă a guvernanței companiilor de stat. Cazul Romsilva arată limpede că legislația actuală nu protejează interesul public și obligă chiar la numiri controversate. Voi argumenta nevoia reală pentru ca aceste modificări să fie adoptate cât mai rapid în grupul de lucru care a fost format pe tema reformei CA-urilor”, a adăugat ministra Diana Buzoianu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0879
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0903
USD
Azi 4.4034
Diferența 0.0129
Zi precendentă 4.3905
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0879 RON
USD flag1 USD = 4.4034 RON
GBP flag1 GBP = 5.8418 RON
CHF flag1 CHF = 5.4759 RON
AUD flag1 AUD = 2.8403 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1302 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0290 RON
NOK flag1 NOK = 0.4327 RON
SEK flag1 SEK = 0.4623 RON
XAU flag1 XAU = 584.3822 RON
Monede Crypto
1 BTC = 495832.57RON
1 ETH = 18029.15RON
1 LTC = 421.19RON
1 XRP = 11.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21639.50-0.02%
BET-BK4206.170.07%
BET-EF1178.030.03%
BET-FI78837.60-0.07%
BET-NG1589.22-0.18%
BET-TR50227.41-0.02%
BET-TRN48562.12-0.02%
BET-XT1863.80-0.03%
BET-XT-TR4235.50-0.03%
BET-XT-TRN4105.56-0.03%
BETAeRO977.601.78%
BETPlus3159.77-0.03%
RTL48474.06-0.03%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel