Salariul minim. Raluca Turcan ȘTIE: Eu o să vă spun câteva principii

Andreea Craciun |
Data actualizării: | Data publicării:
Putem fi un pic serioşi, vă rog, am nişte lucruri de spus, a spus Turcan
Putem fi un pic serioşi, vă rog, am nişte lucruri de spus, a spus Turcan

Salariul minim pe economie în România este mic şi trebuie să crească, iar negocierile cu sindicatele şi patronatele pe această temă vor începe în septembrie, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Raluca Turcan, în cadrul unor declaraţii de presă.

Ministerul Muncii a anunţat patronatele şi sindicatele să se pregătească pentru demararea negocierilor cu privire la nivelul salariului minim de la începutul lunii septembrie. "Eu o să vă spun câteva principii, ca să fie lucrurile foarte clare. Unu: cred că salariul minim trebuie să crească şi cred că este mic în România", a spus Turcan.

Ea a fost întreruptă de jurnalişti, care au întrebat-o cât este salariul minim, întrebare la care, marţi, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, nu a ştiut să răspundă. "Vă daţi seama că îl cunosc şi am negociat creşterea salariului minim brut la 2.300 de lei. Putem fi un pic serioşi, vă rog, am nişte lucruri de spus. Vreau să clarific punctul de vedere cu salariul minim", a răspuns Turcan.

"Deci unu: trebuie să crească pentru că este mic şi 2.300 brut este puţin, în condiţiile în care avem şi un fenomen îngrijorător de muncă nedeclarată sau muncă subdeclarată, ceea ce face ca, de fapt, oamenii să fie privaţi şi în privinţa salariului pe care îl primesc în mână, şi în privinţa contribuţiilor la sistemul de pensii. De asemenea, această creştere a salariului minim trebuie făcută predictibil şi să nu conducă la o avalanşă de concedieri şi de pierderi de locuri de muncă", a arătat Turcan.

Citește și Cîțu despre greșeala lui Vîlceanu: O gafă!

Ea a amintit că există 120.000 de noi locuri de muncă create de la începutul anului, cele mai multe fiind pe perioadă nedeterminată.

"În materie de majorări de pensii, nu vor intra în capcana nefericită pe care a întins-o PSD în decursul timpului şi anume de a face speculaţii la televizor despre creşterea pensiilor şi practica să dea rateuri. Majorările de pensii se vor face atunci când se ia decizia şi se anunţă. Este nedrept să face speculaţii la televizor pe tema pensionarilor", a mai spus ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0865
Diferența 0.0004
Zi precendentă 5.0861
USD
Azi 4.4207
Diferența 0.0040
Zi precendentă 4.4167
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0865 RON
USD flag1 USD = 4.4207 RON
GBP flag1 GBP = 5.7811 RON
CHF flag1 CHF = 5.4685 RON
AUD flag1 AUD = 2.8753 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1423 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0288 RON
NOK flag1 NOK = 0.4336 RON
SEK flag1 SEK = 0.4637 RON
XAU flag1 XAU = 567.2841 RON
Monede Crypto
1 BTC = 450293.74RON
1 ETH = 14699.62RON
1 LTC = 383.05RON
1 XRP = 9.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22647.150.02%
BET-BK4387.270.14%
BET-EF1236.83-0.17%
BET-FI80996.050.84%
BET-NG1701.06-0.23%
BET-TR52593.600.02%
BET-TRN50847.130.02%
BET-XT1947.510.11%
BET-XT-TR4429.600.11%
BET-XT-TRN4293.340.11%
BETAeRO917.79-3.09%
BETPlus3300.230.03%
RTL50803.280.02%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel