Rușii scot de la naftalină bombardiere vechi. Ce fac cu ele

tu_22_50743900
Pe cât de vechi, pe atât de periculoase
Rusia a decis să readucă la viață bombardierele sovietice Tu-22M3. Aflate acum în stare de conservare la baza Kamennîi Rucei, de lângă Habarovsk, avioanele vor reintra în dotarea forțelor armate după ce vor fi supuse unui program de modernizare.

Potrivit publicației MilitaryWatch, mașinile vor fi aduse la baza aeriană din Kazan, unde vor fi modernizate până la nivelul Tu-22M3M. Sursa citată subliniază, totodată, că, în pofida vechimii lor, avioanele Tu-22M3 rămân destul de moderne și teribile, capabile să lanseze atacuri punctuale și de mare precizie asupra unor obiective din Europa și regiunea Asia-Pacific.

În plus, în cadrul programului de modernizare, bombardierele ar putea fi echipate cu rachete hipersonice anti-navă Kinjal, concepute pentru Tu-22M3M.

De ce a luat Moscova aceasată decizie? Hotărârea vine după ce Statele Unite au anunțat că au recuperat din ”cimitirul de avioane” din Arizona bombardierul B-52, pentru a-l repune în exploatare. Experții MilitaryWatch arată că, pe fondul creșterii stării de încordare din relații lor, SUA și Rusia nu se limitează doar la construirea de avioane noi, precum B-21 Rider și PAK-DA, dar revin la mașini create în anii războiului rece și trecute în rezervă în anii 1990.

Citește și SUA se bucură! Rușii rămân fără bombardier strategic

Analiștii publicației citate sunt convinși că Tu-22M3 reprezintă doar începutul unui proces mai amplu. Oricum, bazele militare ale Rusiei ascund suficiente avioane militare - de atac, de interceptare sau de transport -, pentru a forma câteva noi escadrile complete. În ultimă instanță, chiar și cea mai profundă modernizare costă mai puțin decât realizarea unor avioane noi, notează MilitaryWatch.

Mutarea zilei Vezi toate articolele
x close