România, avertizată de la Bruxelles din cauza deșeurilor

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
România a fost avertizată de UE în privința deșeurilor electronice
România a fost avertizată de UE în privința deșeurilor electronice

Comisia Europeană a hotărât să trimită României și Estoniei avertismente scrise privind aplicarea unei directive europene privind deșeurile electrice și electronice, aplicare pe care cele două țări întârzie să o aplice.

Comisia Europeană (CE) a decis joi să trimită Estoniei şi României scrisori de punere în întârziere cu privire la deficienţele legate de transpunerea normelor UE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (Directiva 2012/19/UE), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Deşeurile de echipamente electrice şi electronice, cum ar fi computerele, televizoarele, frigiderele şi telefoanele mobile, reprezintă fluxurile de deşeuri cu cea mai rapidă creştere din UE şi se preconizează că vor creşte la peste 12 milioane de tone până în 2020.

În cazul în care nu sunt gestionate în mod corespunzător, aceste deşeuri pot provoca probleme de sănătate şi de mediu majore datorită conţinutului lor de substanţe periculoase. Estoniei i se trimite o scrisoare din cauza deficienţelor care includ definiţii incomplete ale termenilor-cheie, lipsa de claritate în ceea ce priveşte obligaţiile care le revin producătorilor, precum şi nesolicitarea de dovezi pentru cazul în care deşeurile de echipamente electrice şi electronice sunt exportate în ţări din afara UE.

Citește și: Românii produc cele mai puține deșeuri din UE, dar nu reciclează

Comisia trimite României o scrisoare de punere în întârziere din cauza unor dispoziţii inexacte şi a unei reflectări incomplete a legislaţiei UE, a unor inconsecvenţe în ceea ce priveşte centrele de colectare şi a absenţei unei dispoziţii specifice care să impună ca toate deşeurile de echipamente electrice şi electronice colectate separat să fie tratate în mod corespunzător.

Estonia şi România au la dispoziţie două luni pentru a răspunde; în caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0861
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0851
USD
Azi 4.4167
Diferența 0.0220
Zi precendentă 4.3947
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0861 RON
USD flag1 USD = 4.4167 RON
GBP flag1 GBP = 5.7988 RON
CHF flag1 CHF = 5.4698 RON
AUD flag1 AUD = 2.8921 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1449 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4365 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 567.6303 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472722.14RON
1 ETH = 16102.36RON
1 LTC = 396.13RON
1 XRP = 10.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22642.280.56%
BET-BK4381.240.53%
BET-EF1238.960.51%
BET-FI80319.220.00%
BET-NG1704.910.65%
BET-TR52582.300.61%
BET-TRN50836.210.60%
BET-XT1945.300.52%
BET-XT-TR4424.590.57%
BET-XT-TRN4288.480.56%
BETAeRO947.07-0.58%
BETPlus3299.100.54%
RTL50790.870.56%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel