România are de recuperat la partea de digitalizare, hârțoagele sunt la putere

digital_marketing_1725340_1920_35607300
România converge către media Uniunii Europene la utilizarea serviciilor de internet în ultimii cinci ani
Românii sunt încă în urmă cu partea de servicii digitale rămânând la stadiul de birocrație clasică, bazată pe hârțogărie.

Digitalizarea are o prezenţă relativ bună pe partea instituţiilor guvernamentale din România, dar încă mai există etape în care trebuie să aduci hârtia la ghişeu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Cristian Cârstoiu, partener şi director de inovaţie EY România.

"Avem o prezenţă relativ bună în materie de digitalizare pe partea instituţiilor guvernamentale în online, dar la un moment dat lucrurile se rup, pentru că există etape când trebuie să mergi totuşi la ghişeu, să duci hârtii şi nu avem semnătura digitală. La serviciile eHealth stăm chiar mai prost. Există foarte multe firme în România care nu au digitalizarea în strategia lor, în următorii ani. Este o problemă la nivel de percepţie. Utilizatorii români nu sunt obişnuiţi cu digitalizarea, încă interacţionează om-om. Mă aşteptam ca turismul să aibă o prezenţă mai mare în online", a precizat Cârstoiu.

Citește și:Parlamentul European vrea gardă financiară europeană şi o unitate de informaţii financiare

Declarația zilei Vezi toate articolele
x close