Revoltă faţă de situaţia pensionarilor militari: O dramă pe care nimeni nu vrea să o ia în considerare

parada_01532600
Valeriu Pricină – Sindicatul Cadrelor Militare în Rezervă a transmis un mesaj de revoltă cu privire la situaţia pensionarilor militari. 

"E, pur şi simplu, un act de represiune ceea ce se întâmplă cu pensionarii. Am spus-o, o repet şi o voi repeta: este un act de represiune! Nu mai este duba din anii nu ştiu care... acum e cu pensia, cu venitul nenorocit care este sub pragul de 3.000 de lei. Este de râs. Ştiţi că mai mult de jumătate dintre militari au sub 2.500 de lei pensie? Mai mult de jumătate!

Iar soţiile lor nu prea au pensii, iar dacă au nişte pensii au nişte pensii mici, din cauză că, chiar dacă au fost profesoare universitare, dar bărbatul a fost ofiţer la Pleniţa, acolo nu avea universitate unde să predea, nu avea şcoală unde să predea, nu avea instituţie unde să lucreze. A fost o dramă a ofiţerimii române pe care nimeni nu vrea să o ia în considerare. Şi sunt  acum oameni sub pragul de 3.000 despre care se vorbeşte.

E o minoritate cea a ofiţerilor care au apucat pensii mai mari", a declarat Valeriu Pricină într-o intervenţie la România TV.

Citeşte şi: Controversă cu pensiile militare. Ciolacu: Cum să punem în aplicare așa ceva, ca să distrugem armata română?

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a vorbit, în cadrul interviurilor DCNews, despre reducerea cheltuielilor statului, dar și despre pensii speciale, dar și cele ocupaționale, din perspectiva prevederilor din PNRR. 

Dacă în PNRR scrie că trebuie majorate taxele și impozitele, în PNRR nu scrie că și statul trebuie să-și reducă din cheltuieli? ”Ba da și este normal. Iar am avut niște discuții, sper că nu deranjez, pentru că sunt, totuși, niște discuții instituționale, dar nu intru în fondul lor. Sunt niște discuții foarte aplicate cu reprezentanții Băncii Mondiale, care de foarte multe ori a ajutat România și statul român, companiile românești cu asistență pe domenii. Categoric trebuie începută o reformă în interiorul statului român”, a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu. 

”Păi nu s-a început încă?”, a întrebat jurnalistul Bogdan Chirieac. ”Nu. Deocamdată s-au blocat acele angajări peste tot și am avut o discuție aplicată pe aceast subiect cu premierul”, a răspuns invitatul din platoul interviurilor DCNews. 

Numai în România s-a găsit un "deștept"

Dorind să lămurească lucrurile, Bogdan Chirieac a întrebat dacă de vină pentru creșterea taxelor și impozitelor este USR-ul pentru ce a scris în PNRR. ”În PNRR s-au scris multe tâmpenii și multe lucruri pe care nu le cerea nimeni. Este o boală românească de a cere mereu lucruri. Am văzut că se fac tot felul de calcule: 9,4%, ar trebui să crească 2,7%! Nu e nicăieri trecut un procent din PIB pentru pensii. În nici un stat european. Numai în România s-a găsit un deștept să treacă acest procent. O să mergem la Bruxelles să discutăm acest lucru. Dar eu nu pot să accept un procent pentru 50 de ani de acum înainte. Știu eu cum se va face distribuția capitalului în viitor, în interiorul unui stat? Este acum o distribuție a capitalului, este adevărat că în zona de capital privat este mai mare distribuția decât în zona socială și administrativă. Acesta este adevărul în România. Dar suntem, totuși, în niște limite europene. Poate viitorul va fi ca în zona socială să ajungi la un capital de 60% din costrucția PIB-ului. Păi eu ce fac? Limitez progresul? Adică trendul va fi într-un fel în toată lumea, dar în România nu putem, pentru că am trecut în PNRR”, a spus liderul PSD.

S-au trecut și pensiile ocupaționale 

”În PNRR este trecută și desființarea pensiilor speciale?”, a întrebat Bogdan Chirieac. ”Este , este jalon până la sfârșitul acestui an”, a răspuns Marcel Ciolacu. Și a precizat: ”Nu desființarea, ci găsirea unei formule, dar cei de la USR, o spun cu toată dragostea, au trecut și pensiile ocupaționale, respectiv zona de armată și zona Ministerului de Interne. Când vine să se pună în aplicare, noi avem un război la granița cu România. România fiind statul cu cea mai lungă graniță, de 650 de kilometri, cu Ucraina. Cum să punem în aplicare noi așa ceva, ca să distrugem armata română? Vom găsi soluțiile cele mai bune, nu ne putem lua după inconștienți. Avem anumite informații în acest moment, am făcut un draft întreg pe plafoane, nenominal, pe număr de câți pensionari se încadrează în diferite pensii, ce reprezintă din pensie contribuția, ce reprezintă anumite facilități pentru că ai avut anumite demnități și vom veni cu o soluție echilibrată. Vremea aia din Parlament când veneai cu propuneri de distrugere doar ca să dai bine la public, a apus. Este momentul de a găsi soluții responsabile și adaptate exact cerințelor societății românești”, a asigurat politicianul român. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close