Reglementarea inteligenței artificiale la nivel UE ar putea dura prea mult

inteligenta-artificiala_86520000
Inteligența Artificială
Uniunea Europeană ar putea pierde startul implementării unor norme legislative complete în materie de inteligență artifcială.

Este așteptat ca discuțiile de reglementare să dureze mult deși legislatorii au început să discute despre acestea în urmă cu doi ani. Estimările arată că legile pentru inteligența artificială ar putea fi implementate tocmai în vara anului viitor, în cel mai bun caz, scrie Reuters.

În cazul în care se ajunge la un acord, prima lege a UE privind inteligența artificială, propusă de Comisia Europeană în 2021, ar putea servi drept punct de referință pentru țările care caută o variantă legislativă mai complexă decât abordarea lejeră a Statelor Unite și la normele provizorii ale Chinei.

Legile AI, în primă fază

Alte discuții dintre membrii UE și legislatori în această direcție vor începe miercuri după-amiază iar cel mai probabil rezultatul va fi un acord provizoriu privind principiile legilor, dar nu și detaliile fundamentale, au declarat cinci persoane direct implicate.

Un acord final va trebui apoi să fie convenit înainte ca legislația să fie pusă în aplicare, lucru care ar putea să se întâmple cel mai devreme înainte de alegerile parlamentare europene din iunie.

Însă, în lipsa unui acord, este probabil ca legea privind inteligența artificială să fie amânată din cauza lipsei de timp, ceea ce ar duce la pierderea avantajului de pionierat al UE în reglementarea acestei tehnologii.

Alexandra van Huffelen, ministrul olandez pentru digitalizare, a declarat că este esențial ca UE să găsească un compromis, în special în ceea ce privește inteligența artificială generativă, până la sfârșitul anului.

"Lumea este cu ochii pe noi: cetățenii, părțile interesate, ONG-urile și sectorul privat vor să ajungem la un acord asupra unui act legislativ semnificativ în ceea ce privește AI, inclusiv GPAI (Parteneriatul Global al Inteligenței Artificiale)", a spus ea.

Principalele preocupări ale legiuitorilor este să interzică utilizarea aceste tehnologii în supravegherea biometrică, în timp ce guvernele doresc o aplicare a legii în scopuri de securitate națională, de apărare și militare.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close