Cât de pregătite se cred IMM-urile internaționale în fața atacurilor cibernetice

hacker
IMM -urile au o înţelegere limitată a securităţii cibernetice, spun experții / Foto: Magnific
Un sfert dintre IMM-urile internaţionale sunt foarte încrezătoare în rezilienţa lor cibernetică, se spune într-un recent raport al Eset SMB Cyber Readiness Index 2026.

Un sfert dintre întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) internaţionale (26%) se declară foarte încrezătoare în rezilienţa lor cibernetică, 49% sunt oarecum încrezătoare şi doar 4% afirmă că nu au încredere în capacitatea lor de a face faţă ameninţărilor cibernetice, reiese dintr-o cercetare de specialitate, publicată recent.

Potrivit Eset SMB Cyber Readiness Index 2026, bazat pe un sondaj realizat în rândul a 4.400 de IMM-uri din 13 ţări, IMM-urile declară un nivel ridicat de încredere în rezilienţa lor cibernetică, adică în capacitatea de a se proteja împotriva atacurilor şi de a face faţă incidentelor de securitate.

În acelaşi timp, afacerile mici şi mijlocii au o înţelegere limitată a securităţii cibernetice, inclusiv a soluţiilor care le protejează şi a impactului AI asupra peisajului ameninţărilor.

"Deşi IMM-urile sunt cel mai îngrijorate de malware-ul bazat pe inteligenţă artificială, în realitate, AI are, în principal, rolul de a reduce bariera de intrare pentru infractorii cibernetici în lansarea unor atacuri sofisticate", notează cercetarea, citată într-un articol publicat pe blogul din România al Eset.

Referitor la nivelul de încredere al IMM-urilor în securitatea şi rezilienţa cibernetică, 18% dintre respondenţi spun că măsurile lor de securitate cibernetică pot să prevină atacurile informatice şi doar 7% declară că nu au încredere sau au foarte puţină încredere în capacitatea organizaţiei lor de a preveni aceste incidente.

Cel mai ridicat nivel de încredere în rezilienţa cibernetică a fost raportat de organizaţiile care deţin o asigurare cibernetică ce impune implementarea unor controale specifice de securitate (37% dintre respondenţi). În acelaşi timp, aproape 88% dintre acestea s-au declarat foarte încrezătoare sau oarecum încrezătoare în capacitatea lor de a face faţă incidentelor cibernetice.

Totodată, companiile care s-au confruntat cu mai multe incidente de securitate (14% dintre respondenţi) manifestă un nivel ridicat de încredere: 81% dintre acestea afirmă că sunt foarte încrezătoare sau oarecum încrezătoare în capacitatea de a gestiona astfel de situaţii.

"Nu există nicio îndoială că AI transformă profund întreaga industrie IT, iar infractorii cibernetici nu fac excepţie. Pe fondul informaţiilor despre apariţia malware-ului bazat pe inteligenţă artificială în atacuri reale, multe companii au devenit tot mai preocupate de subiect. Însă, după cum arată ESET SMB Cyber Readiness Index, această teamă are două tăişuri. Pe de o parte, companiile sunt mai conştiente ca niciodată de importanţa securităţii cibernetice. Pe de altă parte, îşi concentrează atenţia asupra unor ameninţări care sunt mult mai puţin răspândite decât cred", este de părere expertul Eset, Roman Cuprik, într-un articol de specialitate.

Potrivit datelor de telemetrie ale producătorului de soluţii antivirus, phishingul rămâne cea mai răspândită ameninţare cibernetică. pentru a ocoli mecanismele de apărare ale organizaţiilor, a sustrage informaţii sau a distribui malware.

Un alt tip de atac cibernetic "la modă" este ransomware, ce vizează tot mai des IMM-urile, folosind instrumente tot mai sofisticate, însă şi foarte accesibile. Astfel, o analiză a site-urilor de publicare a datelor furate indică o creştere anuală de 50% a atacurilor ransomware, iar datele de telemetrie arată o majorare de 13% a detecţiilor între prima şi a doua jumătate a anului 2025.

"IMM-urile se află într-un moment de cotitură. Investesc tot mai mult în securitate cibernetică şi utilizează soluţii avansate, având încredere că le oferă protecţie. În acelaşi timp, multe organizaţii nu înţeleg pe deplin cum funcţionează aceste tehnologii şi cum le pot valorifica la întregul lor potenţial. Pe măsură ce peisajul ameninţărilor evoluează rapid, iar inteligenţa artificială schimbă regulile jocului, multe IMM-uri se simt copleşite de terminologia de specialitate şi de complexitatea noilor riscuri", subliniază Cuprik.

Pe fondul acestor noi concluzii, specialiştii precizează că organizaţiile pot urma ghidurile publicate de instituţii de încredere, precum Cybersecurity and Infrastructure Security Agency (CISA).

x close