Recalcularea unor salarii, sporuri și compensații. Ce spune actul normativ

Andreea Craciun |
Data actualizării: | Data publicării:
Salariile unor angajați ar putea să fie recalculate
Salariile unor angajați ar putea să fie recalculate

O serie de drepturi salariale, sporuri și compensații sunt pe cale de a fi recalculate.

Noul proiect legislativ, care îi vizează pe toți angajații poliției, a fost recent pus în dezbatere. O veste bună ar fi și pentru cei care au ieșit recent la pesnie, asta în cazul în care noua prevedere va intra în vigoare.

Așadar, actul normativ propune o serie de ajustări la salariile polițiștilor, ajustări care au fost confirmate și de către Curtea Constituțioală.

Așa cum spune documentul publicat pe sitelul prolex.ro, este vorba despre recalculări propuse pentru salariile de funcție ale polițiștilor prin raportare la care se acordă majorările salariale din diferența până la nivelul salariilor de funcție prevăzute de lege pentru anul 2022, având în vedere, după caz, următoarele valori:

  • valoarea corespunzătoare sporului de fidelitate prevăzut de legislația în vigoare până la data de 31 decembrie 2009, prin raportare la nivelul aferent perioadelor de activitate desfășurate până în prezent în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și securitate națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, după caz;

  • valoarea corespunzătoare sporului pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior, cu diplomă de licență, prevăzut de legislația în vigoare până la data de 31 decembrie 2009 (această valoare se preia doar în salariile de funcție ale agenților de poliție care își desfășoară activitatea în domenii corespunzătoare studiilor absolvite, în mod similar cu situațiile în care agenții de poliție beneficiază de această valoare);

  • valoarea sporului pentru condiții de pericol deosebit prevăzut de legislația în vigoare până la data de 31 decembrie 2009, la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, precum și pentru același grad, dacă se desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Urmează recalcularea sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și restul de drepturi bănești din sistemului de salarizare al polițiștilor.

Salariul mediu net, în creștere. Cine conduce topul

Documentul stabilește modul de eșalonare a sumelor rezultate în urma recalculărilor. În primuol an se plătește 25% din suma totală, în al doile an tot 25% iar în al treilea an, restul de 50%.

Pentru personalul în activitate, recalculările salariale se vor face, potrivit proiectului, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia, iar eventualele diferențe salariale cuvenite lunar după data de 30 ianuarie 2020, se vor regulariza începând cu data plății salariilor în luna următoare celei în care se împlinește termenul respectiv, scrie și avocatnet.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3851
Diferența 0.0064
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 424129.68RON
1 ETH = 8060.16RON
1 LTC = 383.39RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17139.47-0.10%
BET-BK3192.27-0.08%
BET-EF933.76-0.06%
BET-FI60917.51-0.22%
BET-NG1238.040.21%
BET-TR37795.41-0.10%
BET-TRN36737.01-0.10%
BET-XT1469.71-0.15%
BET-XT-TR3185.97-0.15%
BET-XT-TRN3103.39-0.15%
BETAeRO836.58-0.32%
BETPlus2528.23-0.08%
RTL38240.34-0.11%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel