Reacția Ministerului Educației privind soarta studenților români de la Harvard

harvard_13086400
Universitatea Harvard
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a anunţat, vineri, că "urmăreşte cu atenţie" situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii.

"Ministerul Educaţiei şi Cercetării este informat cu privire la decizia Administraţiei SUA de a revoca certificarea programului Universităţii Harvard pentru studenţi internaţionali şi schimburi academice (SEVP) şi urmăreşte îndeaproape evoluţiile în acest sens, în colaborare directă cu Ambasada României la Washington. Ne preocupă impactul acestei decizii asupra studenţilor români care studiază la Universitatea Harvard, tineri excepţionali care reprezintă România în centre academice de prestigiu la nivel global", se arată într-un comunicat al MEC.

Ministerul transmite că se află în contact cu reprezentanţii Ambasadei României în SUA şi susţine demersurile diplomatice pentru clarificarea statutului acestor studenţi şi al familiilor lor.

Totodată, comunitatea de studenţi români de la Universitatea Harvard este invitată să rămână în contact cu Ambasada României pentru informaţii actualizate.

"Ministerul Educaţiei şi Cercetării va continua să monitorizeze situaţia şi să colaboreze cu toate instituţiile relevante pentru a sprijini interesele legitime ale studenţilor români aflaţi în această situaţie", se mai menţionează în comunicat.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Afterbusiness Vezi toate articolele
x close