Racordare GRATUITĂ la rețeaua de gaze. Ce trebuie făcut

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
O operațiune care ar putea antrena majorarea facturilor
O operațiune care ar putea antrena majorarea facturilor

Toate cheltuielile sunt suportate de companiile de distribuție care nu pot trece la treabă, deocamdată, la treabă, pentru că așteaptă să primească noile reguli. Oricum, consumatorii finali casnici trebuie să știe că racordarea la rețeaua de gaze naturale va fi gratuită.

În acest scop clienții trebuie să informeze, printr-o cerere, distribuitorul, care se va rezolva apoi toate etapele necesare racordării. Cum întotdeauna trebuie să existe un DAR, situația dată nu face excepție. Ca atare, la cererea mai sus menționată, consumtorul trebuie să atașeze o serie de documente pe care le consideră importante în susținerea solicitării sale și, neapărat, cele care atestă dreptul de proprietate sau de folosință asupra spațiului pentru care se dorește racordarea. Și, firește, actele de identitate.

Din acel moment, în cazul clienților finali casnici, operatorul sistemului de distribuție a gazelor preia atât acțiunile necesare racordării, cât și costurile legate, printre altele, de evaluarea cererii de racordare, stabilirea soluției tehnice pentru realizarea conductei necesare racordării, eșalonarea lucrărilor necesare racordării și actualizarea planurilor de investiții cu lucrările necesare, emiterea unui aviz tehnic de principiu în funcție de soluția tehnică prevăzută în cazul în care nu există conductă necesară racordării - dacă există conducta necesară racordării, operatorul emite un aviz tehnic de racordare, obținerea certificatului de urbanism, a avizelor și acordurilor/ autorizațiilor emise de organismele abilitate, precum și a autorizației de construire a conductei necesare racordării, proiectarea conductei necesare racordării, execuția conductei necesare racordării, proiectarea, execuția, recepția și punerea în funcție a racordului.

Citește și Altă NENOROCIRE pe capul Chinei. O problemă GRAVĂ

Cererea de racordare trebuie analizată de operator în cel mult cinci zile lucrătoare de la primirea ei și, în cazul în care nu este corect completată sau lipsesc actele ce trebuie s-o însoțească, operatorul notifică solicitantul, cerându-i acestuia să remedieze situația, precizează Avocatnet. Dacă asta nu se întâmplă în cel mult 30 de zile de la notificare, cererea de racordare se clasează și va fi nevoie de altă solicitare. 

Potrivit Ordinului ANRE nr. 178/2020, racordul finanțat de operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale “intră în patrimoniul acestuia, iar costurile de realizare sunt recuperate prin tarifele de distribuție”. Ceea ce poate presupune că facturilor tuturor consumatorilor s-ar putea majora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298510.28RON
1 ETH = 14585.10RON
1 LTC = 393.40RON
1 XRP = 2.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel