Putin: Rusia le va sparge dinții tuturor care vor să înhațe ceva de la ea

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Putin vrea să încurajeze companiile rusești de IT
Putin vrea să încurajeze companiile rusești de IT

Rusia se confruntă periodic cu tentative ale unora de "a înhăţa" ceva de la ea, însă ea "le va sparge dinţii" tuturor celor care intenţionează să facă aceasta, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei şedinţe a comitetului organizatoric rus "Pobeda", informează TASS.

Potrivit lui Putin, unii "se încumetă să afirme public că bogăţiile siberiene aparţin în mod injust unei singure ţări". "Este ciudat să auzi asemenea lucruri, însă ele se fac uneori auzite", a spus el.

"Toţi vor să ne muşte de ceva şi să înhaţe ceva de la noi. Însă, ei trebuie să ştie, cei care intenţionează să facă asta, că noi le vom sparge dinţii tuturor, astfel ca ei să nu mai poată muşca", a subliniat preşedintele Rusiei.

Vladimir Putin este convins că mulţi continuă să pună piedici Federaţiei Ruse, pentru că mulţi oponenţi pur şi simplu nu au nevoie şi se tem de o astfel de ţară. "Indiferent ce am face noi, indiferent cât de tare am dori să le satisfacem poftele celor care încearcă să ne pună piedici, oricum ei vor continua să facă aceasta, pentru că mulţi dintre oponenţii noştri nu au nevoie de o astfel de ţară precum Rusia", a declarat el.

Potrivit lui Putin, unii consideră Rusia prea mare chiar şi după ce ea şi-a pierdut "o bună parte din teritoriile istorice după destrămarea Uniunii Sovietice".

"Uniunea Sovietică nu este nimic altceva decât Rusia istorică, doar că ea se numea altfel şi conţinutul ideologic era, desigur, altul, însă din punct de vedere geopolitic aceasta este Rusia istorică", a afirmat preşedintele rus. "Chiar şi după ce o treime din potenţial a fost pierdut, oricum pentru unii Rusia este prea mare", a constatat Putin, dând în acest context un citat din ţarul Alexandru al III-lea al Rusiei: "De imensitatea noastră se tem toţi".

Vladimir Putin a subliniat că Rusia are "cele mai moderne forţe nucleare de descurajare din lume" şi a amintit că Federaţia Rusă s-a dotat cu un nou tip de armă strategică: sistemul de rachete "Avangard" cu rază de acţiune intercontinentală şi care poate dezvolta o viteză hipersonică. El a mai menţionat "noile complexuri aviatice", "navele şi submarinele, cele mai moderne aparate fără pilot".

Cu toate acestea, Vladimir Putin a susţinut că Rusia nu îşi militarizează economia şi că procentul din PIB alocat pentru apărare se reduce în fiecare an. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3851
Diferența 0.0064
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 419109.31RON
1 ETH = 8005.00RON
1 LTC = 376.20RON
1 XRP = 9.57RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17139.47-0.10%
BET-BK3192.27-0.08%
BET-EF933.76-0.06%
BET-FI60917.51-0.22%
BET-NG1238.040.21%
BET-TR37795.41-0.10%
BET-TRN36737.01-0.10%
BET-XT1469.71-0.15%
BET-XT-TR3185.97-0.15%
BET-XT-TRN3103.39-0.15%
BETAeRO836.58-0.32%
BETPlus2528.23-0.08%
RTL38240.34-0.11%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Steagul SUA / Foto: Freepik

De ce a scos Donald Trump România din programul Visa Waiver

Revocarea accesului României la programul Visa...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel