Prescrierea amenzilor. Două situații în cazul celor emise de Fisc

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate

Recent, unele lucruri legate de activitatea Fiscului au fost modificate.

Este vorba despre dreptul Fiscului de a aplica amenzi. Mai precis, este vorba despre amenzile din Codul de procedură fiscală care se prescriu acum după cinci ani. Dar ceea ce trebuie reținut este că plata acestor amenzi se prescrie după doar două luni în cazul în care procesul-verbal nu a fost comunicat în timp util.

„Semnalăm necesitatea de a nu se confunda prescripția aplicării amenzii contravenționale cu prescripția executării sancțiunilor contravenționale, care, conform art. 14 alin. 1 din OG 2/2001, intervine dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu i-a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancţiunii. Acest din urmă termen este aplicabil, în continuare, atât în cazul contravențiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, cât și în cazul celor prevăzute de Codul fiscal”, a explicat, pentru Avocatnet, Alina-Adriana Arseni, Senior lawyer la Dobrinescu Dobrev SCA.

Mai precis, este vorba despre două prescripții, una este ce a dreptului Fiscului de a aplica amenda și a doua este prescripția amenzii în sine.

Așadar, dreptul Fiscului de a amenda se prescrie după cinci ani de la data comiterii faptei, pe când plata amenzii se prescrie după două luni, în condițiile în care nu a fost comunicată la timp, respectiv procesul-verbal de constatare a contravenției nu este comunicat contribuabilului în maximum două luni de la data aplicării sancțiunii.

„Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii. Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale”, scrie în OG 2/2001.

Așadar, Prin OUG 102/2022 s-a stabilit că, începând cu 30 iunie 2022, dreptul Fiscului de a aplica amenzile contravenționale prevăzute de Codul de procedură fiscală se prescrie după cinci ani de la data săvârșirii faptei, nu după șase luni. Însă noua regulă nu se aplică și amenzilor din Codul fiscal, pentru care rămâne în vigoare regula prescrierii după șase luni de la faptă.

Citește și:

În cât timp se prescriu datoriile la întreținere. Ce trebuie să știe asociațiile de proprietari

Termenul de prescriere a datoriilor la întreținere nu este prevăzut în Legea asociațiilor de proprietari nr. 196/2018.

Aceste datorii sunt prevăzute însă în Codul civil iar această lege prevede că acestea se prescriu în 3 (trei) ani ”dacă legea nu prevede altfel” iar acest termen general de prescripție și se aplică în această situație.

Pe scurt, asociația de proprietari este obligată să respecte interesul celor de bună credință și care își achita dările la timp. Așadar, are fix 3 ani la dispoziție să folosească toate metodele legale de recuperare a datoriilor pe care unul sau mai mulți proprietari le-au acumulat înainte ca acestea să fie trecute la pierderi pentru că s-au prescris. 

Cheltuielile asociației de proprietari, care se pot transforma în datorii pentru unii dintre locatari, "sunt cheltuieli legate de exploatarea, repararea sau întreținerea proprietății comune și cheltuielile pentru asigurarea serviciilor de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale”, după cum apare în Legea nr. 196/2018.

Mai exact, în funcție de modul de calcul și de criteriile de repartizare pe proprietăți individuale, cheltuielile sunt: CITEȘTE MAI MULT AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296534.70RON
1 ETH = 14574.76RON
1 LTC = 409.66RON
1 XRP = 2.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel