PMB elimină PUZ-urile pentru anumite proiecte

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Primăria Capitalei elimină PUZ-urile pentru proiectele de interes public
Primăria Capitalei elimină PUZ-urile pentru proiectele de interes public

Consiliul General al Capitalei a adoptat, în şedinţa de joi, cu 29 de voturi "pentru", 4 abţineri şi 14 "împotrivă", modificări ale regulamentului local de urbanism al Planului Urbanistic General al Capitalei, astfel încât proiectele de interes public vor putea fi autorizate direct, fără PUZ.

"În cazul proiectelor de interes public, realizate pe o singură parcelă sau pe parcele învecinate, aparţinând domeniului public sau privat al statului sau al Municipiului Bucureşti, deţinute în proprietate de către instituţiile publice, regiile autonome înfiinţate de către stat sau de către Municipiul Bucureşti, precum şi în cazul proiectelor realizate pe parcele aflate în proprietatea companiilor şi societăţilor la care statul sau Municipiul Bucureşti este acţionar unic majoritar sau la care deţine controlul, se permite autorizarea directă cu respectarea prevederilor regulamentului şi cu avizul arhitectului şef al Municipiului Bucureşti, numai în cazul în care: parcela/parcelele nu sunt situate în zona construită protejată; nu sunt necesare modificări ale structurii parcelarului din zona învecinată şi nici ale configuraţiei străzilor; nu sunt necesare transferări de teren către proprietatea publică", prevede hotărârea adoptată în cadrul şedinţei.

Taxă. Lista celor care nu vor plăti rovinieta de Capitală. Nu sunt doar de la stat

De asemenea, a fost adoptat un amendament conform căruia toate documentaţiile de urbanism de tip PUZ, aprobate de CGMB, în baza prezentului PUG, sunt preluate cu derogări în Regulamentul Local de Urbanism şi în planşa de reglementări aferente PUG, cu limitarea valorii CUT (coeficient de utilizare a terenului), la maximum 4 ADC/metru pătrat teren, conform prevederilor Legii 350/2001.

Consilierul municipal USR Ana Ciceală a apreciat că proiectul este unul "foarte nociv şi foarte toxic".

"Planul Urbanistic Zonal presupune o procedură întreagă, inclusiv consultarea publicului şi a experţilor. (...) S-ar putea trece, în felul acesta, în legalitate şi lucrări de utilitate publică cum este Pasajul de la Doamna Ghica, unde nu există PUZ în acest moment, deşi se efectuează lucrări. Şi sunteţi daţi în judecată pe tema aceasta", a spus ea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0905
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0905
USD
Azi 4.3557
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3557
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0905 RON
USD flag1 USD = 4.3557 RON
GBP flag1 GBP = 5.8633 RON
CHF flag1 CHF = 5.4781 RON
AUD flag1 AUD = 2.9114 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1637 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4317 RON
SEK flag1 SEK = 0.4724 RON
XAU flag1 XAU = 621.3365 RON
Monede Crypto
1 BTC = 395917.49RON
1 ETH = 13684.61RON
1 LTC = 354.47RON
1 XRP = 9.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24890.351.85%
BET-BK4938.512.21%
BET-EF1349.361.55%
BET-FI91369.200.83%
BET-NG1830.122.02%
BET-TR58287.121.85%
BET-TRN56303.901.85%
BET-XT2146.011.77%
BET-XT-TR4912.571.77%
BET-XT-TRN4758.321.77%
BETAeRO939.241.63%
BETPlus3614.861.78%
RTL56053.821.83%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel