Pilonul II de pensii. Cum sunt afectate drepturile pensionarilor

Delia Gheață |
Data actualizării: | Data publicării:

Beneficiarii Pilonului 2 de pensii trebuie să aibă opţiunea între plata integrală şi cea eşalonată, iar varianta plăţii eşalonate pe o perioadă de mai mulţi ani trebuie să fie o opţiune, nu o regulă, se menţionează într-un comunicat remis luni de Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (APFPFI).

"Eliminarea dreptului viitorilor pensionari de a opta pentru plata integrală (într-o singură tranşă) a pensiei acumulate în Pilonul 2 este o idee care trebuie analizată temeinic şi înainte de a apărea în spaţiul public, alături de participanţii în fondurile de pensii şi de ceilalţi actori ai pieţei. După cunoştinţa noastră, o asemenea opţiune există în state cu sisteme de pensii mai dezvoltate decât România şi ea corespunde unei atitudini de respect faţă de viitorii pensionari, astfel încât examinarea cu atenţie a ideii se impune cu atât mai mult. În contextul unei asemenea discuţii, trebuie reţinut că discutăm despre un drept de opţiune, nu despre o regulă. Viitorul pensionar trebuie să aibă opţiunea între plata integrală şi cea eşalonată. Cu siguranţă, el va putea opta pentru plata eşalonată, dar dacă doreşte să i se facă o plată integrală pentru a-şi folosi banii aşa cum consideră potrivit (fie pentru o operaţie urgentă, fie pentru a-i investi sub altă formă) nu trebuie să fie privat de această posibilitate", se precizează în comunicatul remis de Consiliul Director al Asociaţiei Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii.

Organizaţia arată că a luat la cunoştinţă cu suprindere de discuţiile din spaţiul public privind o posibilă reglementare a plăţii pensiilor din Pilonul 2 care să includă eliminarea plăţii integrale, într-o singură tranşă, a acestora.

"Astfel, în spaţiul public au apărut în aceste zile o serie de articole de presă şi intervenţii la posturi de televiziune, pe tema unei reglementări a modalităţii de plată a pensiilor din Pilonul 2. Conform acestor articole şi intervenţii, există la nivelul Ministerului Muncii şi al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) intenţia de a elimina dreptul viitorilor pensionari de a opta pentru plata pensiei integral (într-o singură tranşă) şi de a impune o plată eşalonată pe perioadă mai lungă (12 ani). Această reglementare s-ar îndepărta substanţial de cea actuală, în care viitorii pensionari au opţiunea plăţii integrale (într-o singură tranşă) şi există o perioadă de eşalonare de 5 ani", se arată în comunicat.

Potrivit sursei, Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii a reţinut şi poziţia exprimată în presă de reprezentanţii fondurilor de pensii Pilon 2 şi ai asociaţiei reprezentative a acestora, potrivit cărora o asemenea reglementare, mai ales în ce priveşte eliminarea dreptul de opţiune pentru plata integrală (într-o singură tranşă), este îndreptăţită.

"Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii si Fondurile de Investiţii consideră că asemenea probleme, de natură a afecta semnificativ drepturile viitorilor pensionari, trebuie analizate în profunzime, cu participarea tuturor persoanelor implicate (şi, mai ales, a viitorilor pensionari - participanţii în fondurile de pensii Pilon 2), înainte de lansarea lor în spaţiul public", se menţionează în comunicat.

APFPFI consideră că o dezbatere prealabilă cu participanţii la fondurile Pilon 2 şi cu ceilalţi actori ai pieţei este necesară şi în contextul plăţii eşalonate a pensiilor, pentru a evita potenţiale conflicte de interese.

Citește și Poprirea pensiilor. Cât se poate reține din pensie

Citește și Ajutorul de deces se majorează în 2022

"Nu trebuie ignorat că, în cazul plăţii eşalonate, o (mare) parte din suma aferentă pensiei rămâne în continuare în fondul Pilon 2. Cu alte cuvinte, activul fondului Pilon 2 nu se diminuează dintr-odată, cu suma pensiei, ci doar treptat, pe măsură ce se realizează plăţile eşalonate. În acest context, fiind în prezenţa unui drept la pensie deja cristalizat (şi nu doar a unor contribuţii care se acumulează pentru o viitoare pensie), se impune examinarea modalităţii în care partea din pensie încă neplătită va fi administrată şi cu ce costuri pentru viitorii pensonari. Credem că cele de mai sus impun o reflecţie mai adâncă din partea Ministerului Muncii şi a ASF şi îndemnăm aceste autorităţi să reexamineze cu atenţie proiectele de lege avute în lucru. Ne exprimăm totodată deplina disponibilitate de a ne alătura acestui demers de reexaminare, pentru a asigura o reglementare corectă pentru viitorii pensionari - participanţii în fondurile Pilon 2", se precizează în comunicatul Consiliului Director al APFPFI.

Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii din România este o organizaţie non-guvernamentală care militează pentru drepturile angajaţilor care contribuie la fondurile private de pensii (P2). Prin acţiunile sale şi intervenţiile ferme în spaţiul public, Asociaţia a semnalat de fiecare dată intenţiile nefavorabile ale autorităţilor cu privire la pensiile private, atenţionând societatea civilă cu privire la aceste probleme. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0835
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0823
USD
Azi 4.3789
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.3826
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0835 RON
USD flag1 USD = 4.3789 RON
GBP flag1 GBP = 5.8344 RON
CHF flag1 CHF = 5.4992 RON
AUD flag1 AUD = 2.8446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1228 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4372 RON
SEK flag1 SEK = 0.4664 RON
XAU flag1 XAU = 572.5195 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503548.67RON
1 ETH = 18420.85RON
1 LTC = 438.11RON
1 XRP = 11.54RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22544.201.03%
BET-BK4338.111.00%
BET-EF1235.541.25%
BET-FI83141.212.22%
BET-NG1698.181.80%
BET-TR52327.151.03%
BET-TRN50592.241.03%
BET-XT1943.951.10%
BET-XT-TR4419.261.10%
BET-XT-TRN4283.541.10%
BETAeRO952.22-0.68%
BETPlus3284.630.96%
RTL50581.871.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel