Piața RCA. Consiliul Concurenței: Nici un concurent nu a vorbit despre prețuri nerealiste

Explicațiile unui oficial
Explicațiile unui oficial

Vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, Dan Virgil Pascu, a declarat miercuri, la Târgu Mureş, că nici un concurent de pe piaţa asigurărilor de Răspundere Civilă Auto (RCA) nu a sesizat vreodată instituţia cu privire la faptul că preţurile practicate de către compania Euroins sau alte societăţi ar fi nerealiste.

"În ce priveşte societăţile de asigurări la care făceaţi dumneavoastră referire, niciun concurent de pe piaţă nu ne-a sesizat vreodată cu privire la împrejurarea că preţurile practicate de către ei ar fi nerealiste (...) Vă rog să aveţi în vedere că, din punctul de vedere al autorităţii de concurenţă, scăderi ale preţului ca urmare a unei presiuni concurenţiale nu-i un motiv de îngrijorare. Una dintre menirile noastre este să asigurăm un mediu care să facă produsele şi serviciile cât mai accesibile sau inovative pentru consumatorul final. De obicei, când sunt mari (preţurile, n.r.), cum vă spuneam, concurenţii care se simt bruscaţi ne sesizează, ceea ce nu a fost cazul aici", a declarat vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, Dan Virgil Pascu.

El a răspuns astfel unei întrebări adresate de presă referitoare la declaraţiile liderului PSD, Marcel Ciolacu, care a reproşat Consiliului Concurenţei că permis ca pe piaţa asigurărilor RCA să fie ocupate cote foarte mari de către o singură companie. companiilor de pe piaţa RCA să ocupe cote foarte mari pe piaţa asigurărilor.

Pascu a arătat că instituţia sa monitorizează şi pieţele şi întreprinderile, nu doar piaţa RCA, iar în România există anumite cazuri în care anumite societăţi ocupă o parte însemnată din piaţă. Acesta a menţionat că nici în România şi nici la nivelul UE nu există un instrument care să permită intervenţia pentru a stopa creşterea "organică" a unei întreprinderi pe o piaţă.

"Consiliul Concurenţei verifică creşterile întreprinderilor în măsura în care e vorba de achiziţii, de fuziuni, de dezvoltare prin cumpărare sau înghiţirea unei întreprinderi de către cealaltă. În aceste situaţii, întreprinderile sunt obligate să ne notifice şi noi verificăm compatibilitatea concentrării economice cu mediul concurenţial şi nu le permitem să crească. Există criterii însă în situaţia în care o întreprindere creşte organic, noi nu avem instrumente şi nu doar noi, Consiliul Concurenţei din România, la nivelul Uniunii Europene nu există un instrument juridic care să ne permită să intervenim şi să-i oprim din creştere. Atâta vreme cât ei cresc organic, noi putem interveni doar când ar avea intenţia să achiziţioneze alte întreprinderi. Atunci sunt obligaţi să ne notifice şi în eventualitate în care noi considerăm că devin prea mari, ori să respingem solicitarea, ori să le impunem măsuri structurale, să vândă anumite părţi din societatea achiziţionate sau măsuri comportamentale. Însă nu putem să blocăm întreprindere să crească în mod organic", a arătat Dan Virgil Pascu.

Vicepreşedintele Consiliului Concurenţei a precizat că atunci când o întreprindere creşte şi depăşeşte pragul de 40% din piaţă, ea ocupă atunci, în accepţiunea dreptului concurenţei, o poziţie dominantă, iar activitatea îi este monitorizată.

"Există o prezumţie de poziţie dominantă pe respectiva piaţă şi noi putem atunci să-i monitorizăm conduita de pe piaţă, dar să vedem cum se poartă (...) Deci cel care trece de 40% va trebui să aibă alt comportament pe piaţă în anumite privinţe, decât cei care sunt mai mici, tocmai decurgând din dimensiunile sale. Acolo am avea posibilitatea să verificăm dacă un dominant - asta ar constitui o încălcare - lucrează la preţuri care nu îi susţin activitatea economică. Însă eu, din exterior, nu pot să îmi dau seama care ar fi preţul respectiv. De obicei, concurenţii lui ne sesizează (....) Atunci putem porni o investigaţie şi să facem verificarea asta", a mai spus Dan Virgil Pascu.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reproşat, miercuri, Consiliului Concurenţei că a permis unei companii "să ocupe 80%" din piaţa asigurărilor RCA, practicând preţuri reduse. "Nu ai voie să ocupi atât din piaţă. Aici e rostul Consiliului Concurenţei. Unde a fost Consiliul Concurenţei când a văzut că cineva ocupă 80% din piaţă, având un preţ redus? Pe urmă, când a ocupat 80% din piaţă, a făcut preţul pieţei. De aceea există Consiliul Concurenţei - să nu existe aşa ceva", a afirmat preşedintele PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9633
Diferența -0.0063
Zi precendentă 4.9696
USD
Azi 4.6099
Diferența -0.0463
Zi precendentă 4.6562
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 03-06-2023
EUR flag1 EUR = 4.9633 RON
USD flag1 USD = 4.6099 RON
GBP flag1 GBP = 5.7790 RON
CHF flag1 CHF = 5.0913 RON
AUD flag1 AUD = 3.0571 RON
DKK flag1 DKK = 0.6664 RON
CAD flag1 CAD = 3.4361 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0332 RON
NOK flag1 NOK = 0.4201 RON
SEK flag1 SEK = 0.4302 RON
XAU flag1 XAU = 293.6078 RON
Monede Crypto
1 BTC = 125264.17RON
1 ETH = 8776.37RON
1 LTC = 438.26RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.98% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.55%
6 luni: 6.65%
12 luni: 6.84%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12133.87 -0.78%
BET-BK 2310.65 -0.84%
BET-FI 50906.84 -0.12%
BET-NG 936.50 -0.75%
BET-TR 24112.85 -0.78%
BET-TRN 23949.23 -0.78%
BET-XT 1060.80 -0.75%
BET-XT-TR 2089.29 -0.74%
BET-XT-TRN 2076.25 -0.74%
BETAeRO 882.89 0.69%
BETPlus 1808.95 -0.73%
RTL 26990.31 -0.26%

Opinii

Inteligența Artificială poade deveni la fel de periculoasă ca un război nuclear
Profesorul de economie, Mircea Coșea

Greva profesorilor. Mircea Coșea: Este scularea din adormire a unei categorii a populației

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...

Despre profesori și guvernanți

Comunicate de presa

La munte sau la mare, oriunde, dar nu în oraș

În minivacanța de Rusalii, românii preferă destinațiile turistice din țară

Care sunt tarifele practicate, în aceste zile,...

Rabla. Foto: Pexels.com
Este vorba de instlarea unor dispozitive

Modificarea lansării Programului Protecția speciilor de faună sălbatică

Administrația Fondului pentru Mediu anunță...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1