Pensionare mai devreme fără penalizare. Președintele a promulgat legea

casa-de-pensii_24485500
O lege promulgată de președintele Klaus Iohannis permite unei anumite categorii de persoane să se pensionese înainte de împlinitea vârstei standard de pensionare, fără a fi penalizate.

Preşedintele a promulgat actul normativ pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr.263/2010, în sensul extinderii categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, cu persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acesteia.

Actul normativ introduce localităţile Avram Iancu din judeţul Alba, Işalniţa din judeţul Dolj, Tulcea din judeţul Tulcea în lista zonelor pentru care locuitorii acestora pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare.

Dosarul de pensionare poate fi respins fără acest nou document

Potrivit legii, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, Băiţa din judeţul Bihor, Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud, Crizbav, Feldioara, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Işalniţa din judeţul Dolj, Galaţi din judeţul Galaţi, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Tulcea şi Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Declarația zilei Vezi toate articolele
x close