MEC criticat pentru locurile la școlile profesionale: ”Bulversează”

Mihai Paul |
Data actualizării: | Data publicării:
Ministerul Educatiei vrea manuale corecte
Ministerul Educatiei vrea manuale corecte

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să retragă de urgenţă ordinul privind planul de şcolarizare 2019-2020

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere ministrului Educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu, să retragă de urgenţă ordinul privind planul de şcolarizare 2019-2020. Considerăm că, în acest moment, ministrul Educaţiei face o eroare gravă, bulversând zeci de mii de elevi, care urmează să se înscrie la liceu sau şcoli profesionale, părinţi şi cadre didactice. În plus, sunt colegi de-ai noştri, din cadrul liceelor, afectaţi direct, pentru că vor fi obligaţi să intre în restrângere de activitate, ceea ce înseamnă că, cel puţin unii dintre ei, vor rămâne fără posturi”, au transmis, miercuri, reprezentanţii FSLI.

Potrivit acestora, ordinul privind planul de şcolarizare 2019-2020 emis în cursul zilei de marţi,  28.05.2019, de Ministerul Educaţiei Naţionale, prevede crearea a 57.000 de locuri la şcolile profesionale, cu 26.000 de locuri în plus faţă de anul şcolar în curs.

Citește și: Aproape jumătate din europenii tineri au nivel superior de educație

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0889
Diferența 0.0005
Zi precendentă 5.0884
USD
Azi 4.3489
Diferența -0.0153
Zi precendentă 4.3642
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0889 RON
USD flag1 USD = 4.3489 RON
GBP flag1 GBP = 5.8416 RON
CHF flag1 CHF = 5.5096 RON
AUD flag1 AUD = 2.8125 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.0982 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0291 RON
NOK flag1 NOK = 0.4314 RON
SEK flag1 SEK = 0.4601 RON
XAU flag1 XAU = 606.5699 RON
Monede Crypto
1 BTC = 465707.48RON
1 ETH = 16856.38RON
1 LTC = 393.92RON
1 XRP = 10.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21777.390.16%
BET-BK4222.91-0.11%
BET-EF1186.270.25%
BET-FI79011.45-0.04%
BET-NG1609.520.58%
BET-TR50547.430.16%
BET-TRN48871.520.16%
BET-XT1876.590.19%
BET-XT-TR4266.150.23%
BET-XT-TRN4135.110.23%
BETAeRO979.74-2.34%
BETPlus3178.780.13%
RTL48798.000.19%

Opinii

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Prof. Mircea Coșea

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în...

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel