Dispare o mare bancă de pe piața românească. Despre ce este vorba

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Demersul face parte dintr-o strategie
Demersul face parte dintr-o strategie

Marfin Bank Romania, parte a Grupului Vardinogiannis, îşi schimbă numele în Vista Bank Romania din 21 mai, având ca obiectiv pe termen scurt dublarea cotei de piaţă până la 1%, a declarat, luni, în cadrul întâlniri cu presa Antonios Mouzas, CEO Vista Bank România. 

"Graţie sprijinului mai puternic din partea unuia dintre cele mai mari grupuri din Europa de Sud-Est, noua Vista Bank Romania va oferi servicii personalizate, mai bune, mai aproape de clienţi prin înţelegerea nevoilor lor şi prezentând soluţii financiare personalizate. Avem o încredere puternică în potenţialul pieţei româneşti, unde suntem hotărâţi să jucăm un rol crucial într-un mod durabil, cu perspective pe termen lung şi cu puterea de neegalat a Grupului Vardinogiannis", a declarat Antonios Mouzas, CEO Vista Bank Romania.

El a afirmat că schimbarea numelui în Vista Bank Romania reprezintă ultimul pas al unui proces aprofundat de consolidare a afacerii, care a inclus majorarea de capital de 30 milioane de euro din luna septembrie a anului trecut, extinderea echipei manageriale, precum şi perfecţionarea portofoliului de produse şi servicii.

Locul 22 din 35

Noua Vista Bank Romania se adresează companiilor medii şi persoanelor fizice cu venituri peste medie, în special companiilor cu vânzări între 3 şi 50 de milioane de euro şi persoanelor fizice cu venit lunar net de peste 5.000 de lei. Cu o reţea de 30 de sucursale în România, dintre care 9 în Bucureşti şi 21 în alte oraşe, strategia băncii vizează deschiderea mai multor sucursale în oraşe-cheie, aşa cum este Bucureştiul, în conformitate cu modelul de business şi segmentele adresate.

Citește și Banca Românească, preluată. Mutare șoc pe piața bancară

Vista Bank Romania se situează pe locul 22 din cele 35 de bănci din România în funcţie de valoarea activelor, iar obiectivul pe termen scurt este dublarea cotei de piaţă până la 1% şi crearea unui model de afaceri profitabil şi durabil pentru a putea participa la viitoarea consolidare a pieţei. Banca a încheiat anul 2018 cu un profit net de 10,7 milioane de lei şi cu o valoare a capitalului de 295 milioane de lei. 

Grupul Vardinogiannis, care a achiziţionat anul trecut Marfin Bank, este unul dintre cele mai mari conglomerate industriale din sud-estul Europei, cu activităţi care includ energia, rafinăriile petroliere, peste 1.400 de benzinării, producţia şi distribuţia energiei electrice, transportul maritim, sectorul financiar, media şi divertisment. Vânzările grupului au ajuns la 9,5 miliarde de euro în 2018, EBITDA a fost de aproximativ 495 de milioane de euro, capitalurile proprii de peste 1,1 miliarde de euro şi peste 2.500 de angajaţi. Grupul este implicat în activităţi financiare şi bancare începând din 1990.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298355.12RON
1 ETH = 14553.33RON
1 LTC = 394.37RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel