Legea pensiilor. Nouă facilitate pentru pensionari

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Pensionarii au posibilitatea de a alege
Pensionarii au posibilitatea de a alege

Noua lege a pensiilor prevede acordarea de noi facilități pentru pensionari.

Este vorba despre posibilitatea acordată pensionarilor cu pensii mici să opteze pentru indemnizația socială minimă.

Mai precis, este vorba despre cei care sunt deja pensionați iar stagiul lor de cotizare este de sub 15 ani. Aceștia vor putea opta pentru indemnizația minimă cu trei luni înainte de aplicarea legii.

Așadar, pensionarii aflați în plată care au stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizația socială minimă ei opt opta pentru aceasta din urmă.

Legea pensiilor. Cum se calculează noua pensie minimă

Opțiunea se va face prin Poștă. Casa Națională de Pensii va trimimte acestora un plic pretimbrat și un formular prin care ăși vor putea exprima opțiunea astfel că aceștia nu vor fi nevoiți să se deplaseze la ghișeele instituției și nu vor trebui să stea la cozi.

Cei care nu-și vor exprima opțiunea ăn timpul celor trei luni vor rămâne cu pensia rezultată din calculul pe baza contributivității.

Pensionarii care au realizat stagiul minim cuprins între 10 și 15 ani, conform legislației în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie sunt exceptați de la această prevedere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 302649.78RON
1 ETH = 14477.31RON
1 LTC = 377.70RON
1 XRP = 2.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16875.14 -0.05%
BET-BK 3107.86 -0.06%
BET-FI 60561.40 0.12%
BET-NG 1205.93 -0.04%
BET-TR 35013.87 -0.05%
BET-TRN 34206.84 -0.05%
BET-XT 1439.30 -0.05%
BET-XT-TR 2952.82 -0.05%
BET-XT-TRN 2889.61 -0.05%
BETAeRO 1061.64 -0.26%
BETPlus 2493.61 -0.06%
RTL 37051.03 -0.03%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel