Legea offshore. Circul din Parlament, o miză de 13,5 miliarde de dolari

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Contactat de DCBusiness, deputatul UDMR, Szabo Odon, a declarat că formaţiunea maghiară nu poate fi de acord ca statul român să primească doar redevenţa din exploatarea gazelor. În opinia acestuia, legea offshore nu este finalizată și marți încep discuțiile în Comisiile de Specialitate ale Camerei Deputațiilor. 

În timp ce PSD a anunțat să Legea offshore este finalizată, parlamentarii ALDE, USR și UDMR susțin că este departe de a fi așa. Numai că, până acum doar cei de la UMDR și USR au adus amendamente legii care a fost retrimisă de președintele Klaus Iohannis spre reexaminare Parlamentului. 

În timp ce USR a militat pentru protejarea mediului, parlamentarii UDMR au adus amendamente în ceea ce privește valoarea redevenței și modalitatea de cheltuire a ei. Pe de altă parte, aleșii ALDE spun la TV că nu sunt de acord cu legea, dar aceștia nu au adus niciun amendament legii offshore în Comisiile Parlamentare. 

„Grupul parlamentar al UDMR sprijină adoptarea unei legi echilibrate din punct de vedere al câştigurilor financiare atât pentru statul român cât şi pentru concesionar. Considerăm normal ca investitorilor să le asigurăm un climat stabil şi predictibil pe un orizont rezonabil de timp, dar la fel de normal considerăm că statului român şi implicit fiecărui cetăţean al acestei ţări i se cuvine un beneficiu just pentru resursele subsolului. Nu putem fi de acord cu varianta iniţială a proiectului de lege, prin care statului român îi revenea numai redevenţa din exploatarea bogăţiilor din Marea Neagră, varianta agreată de investitori”, a declarat deputatul UDMR Benedek Zacharie, în plen, în prezenţa ministrului Energiei, Anton Anton, în cadrul unor dezbateri legate de legea offshore la Ora Guvernului.

UDMR: Banii din redevențe să fie investiți în rețeaua națională de gaze naturale

Din punctul de vedere al UDMR extinderea sistemelor de distribuţie a gazelor naturale la o proporţie cât mai ridicată a populaţiei este obligatorie. "În prezent în ciuda resurselor existente în ciuda istoriei îndelungate exploatării gazelor naturale totuşi abia 33% din populaţie are acces la această sursă de energie, adică 2,5 milioane de gospodării din cele aproximativ 8 milioane. Există ţări în Uniunea Europeană în care un procent de 80% din populaţie are acces la gazele naturale fără ca aceste state să dispună de resurse comparabile cu ale României. Tocmai de aceea amendamentul nostru are ca scop finanţarea proiectelor de construire sau extindere a sistemelor locale de distribuţie a gazelor naturale din sumele încasate în urma exploatărilor din Marea Neagră”, a precizat deputatul UDMR.

Camera Deputaţilor a votat, pe 3 octombrie, retrimiterea la Comisii a Legii offshore care stabileşte criteriile exploatării gazelor din Marea Neagră, decizia venind la solicitarea liderului UDMR, Kelemen Hunor. Astfel, deputaţii au aprobat cu 210 voturi „pentru” şi o singură abţinere, retrimiterea Legii offshore la Comisii, cu termen de dezbatere o săptămână.

Preşedintele comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a declarat pe 3 octombrie, în plen, că miza modificările aduse legii offshore este de „13,5 miliarde de dolari” şi că investitorii nu doresc să plătească statului român nici măcar „un dolar în plus faţă de redevenţă.

ALDE nu a adus amendamente pe hârtie

Potrivit procesului legislativ consultat de reporterii DCBusiness, privind aprobarea Legii offshore de către Parlament, niciun parlamentar ALDE nu a adus amendamente în comisiile din Camera Deputațiilor în care s-a discutat modificarea acestei legi. Mai mult, de la dezbateri, inclusiv ieri, au lipsit chiar cei trei deputaţi ALDE care au participat la negocierile cu liderii coaliţiei de guvernare pe Legea offshore, respectiv Varujan Vosganian, Andrei Gerea şi fostul ministru al Energiei, Toma Petcu.

USR: Este o scamatorie economică

"Azi trăim într-o piesă de teatru de domeniul absurdului, dacă Vosganian era negru de supărare acum trei săptămâni când spunea ca e nevoie de estimări ale gazelor, de mai multe studii, domnul Vosganian lipseşte azi din plen, la fel si domnul Gerea, şi domnul Toma Petcu, persoane importante în dezbaterile din coaliţie", a afirmat deputatul USR, Cristina Prună, ieri în plenul Camerei Deputațiilor, atunci când s-a discutat Legea Offshore, iar ministrul Energiei, Ioan Ariton, a venit să dea explicații. Ea a adăugat, cu nemulţumire în glas, că procesul de legiferare în cazul legii offshore este o "scamatorie economică".


 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 425534.11RON
1 ETH = 8164.70RON
1 LTC = 384.80RON
1 XRP = 9.84RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel