Joburile anului 2019. Schimbare majoră în preferințele românilor

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Ofertele pentru joburi de acasă au fost cele mai căutate în luna martie
Ofertele pentru joburi de acasă au fost cele mai căutate în luna martie

Cele mai căutate locuri de muncă în anul 2019 au fost cele de şoferi, contabili şi economişti, potrivit unei analize realizate de platforma de recrutare eJobs.ro.

Astfel, aproape 4 milioane de căutări au fost înregistrate pentru locul de muncă de şofer, în 2019, în timp ce contabilii şi economiştii au adunat aproape 3 milioane de căutări cumulat. Pe locul al patrulea în acest top se află locul de muncă de inginer, cu peste 1,2 milioane de căutări.

Directorul eJobs România, Bogdan Badea, a precizat că au crescut foarte mult şi căutările de locuri de muncă part-time. "Una dintre surprizele anului trecut a fost să observăm cât teren au putut să câştige joburile part time. Fie că vorbim de tineri studenţi care vor un program de 4 sau 6 ore pe zi, care să le permită să-şi continue studiile sau de specialişti care vor să îmbine un job stabil cu activităţi de freelancing, 2019 a venit cu o creştere a interesului pentru aceste locuri de muncă - am avut 1,6 milioane de căutări pentru job-urile part time", a comentat Bogdan Badea.

Poziţia de asistent manager a înregistrat peste 1 milion de căutări, cea de manager a înregistrat peste 950.000 de căutări, iar cea de asistent medical a înregistrat peste 750.000 de căutări. La un nivel apropiat s-au aflat joburile destinate specialiştilor în resurse umane (aproximativ 750.000 căutări) şi cele de operatori de centre de apel telefonic (aproape 700.000).

Citește și Expert israelian. Lumea pe care o știm va înceta să mai existe

Directorul eJobs a mai constatat şi scăderea numărului de căutări pentru locurile de muncă ce solicită cunoaşterea limbii engleze. "Un alt aspect interesant anul trecut a fost legat şi de limbile străine incluse în căutările candidaţilor. Contrar aşteptărilor, joburile care presupuneau cunoaştere limbii engleze s-au aflat pe ultimul loc, fiind devansate de cele pentru vorbitorii de germană (peste 300.000 de căutări), italiană (195.000 de căutări), spaniolă (159.000 de căutări) şi franceză (152.000 de căutări)", a mai spus Bogdan Badea.

De cealaltă parte a clasamentului, locurile de muncă cu cele mai puţine căutări în 2019 au fost cele de arhitect, consilier juridic şi secretară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0961
Diferența 0.0004
Zi precendentă 5.0957
USD
Azi 4.2742
Diferența 0.0091
Zi precendentă 4.2651
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0961 RON
USD flag1 USD = 4.2742 RON
GBP flag1 GBP = 5.8755 RON
CHF flag1 CHF = 5.5598 RON
AUD flag1 AUD = 2.9908 RON
DKK flag1 DKK = 0.6825 RON
CAD flag1 CAD = 3.1577 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4455 RON
SEK flag1 SEK = 0.4827 RON
XAU flag1 XAU = 699.3181 RON
Monede Crypto
1 BTC = 337348.68RON
1 ETH = 10004.26RON
1 LTC = 256.79RON
1 XRP = 6.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26824.29-1.35%
BET-BK5415.68-1.61%
BET-EF1444.60-1.46%
BET-FI101423.78-1.90%
BET-NG1962.44-1.62%
BET-TR62815.90-1.35%
BET-TRN60678.60-1.35%
BET-XT2320.88-1.48%
BET-XT-TR5312.87-1.48%
BET-XT-TRN5146.06-1.48%
BETAeRO973.32-0.88%
BETPlus3890.05-1.31%
RTL60335.59-1.39%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel